CONCURSUL NAȚIONAL DE PROZĂ SCURTĂ „FĂNUŞ NEAGU”, ediția a IV-a, 2018.

De Redactia 23 Martie 2018, 17:45 Literare

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Brăila organizează CONCURSUL NAȚIONAL DE PROZĂ SCURTĂ „FĂNUŞ NEAGU”, ediția a IV-a, 2018.

REGULAMENT DE PARTICIPARE

1. Concursul se organizează pe secțiunea proză scurtă;
2. Concursul nu implică taxă de participare;
3. Pot participa la concurs tineri cu vârsta cuprinsă între 11 și 25 de ani împliniți la data organizării concursului, cetățeni români;
4. Autorii pot participa cu maxim 2 lucrări nu mai mari de 15 pagini format A4;
5. Lucrările vor fi încadrate și evaluate în trei categorii de vârstă:

I. 11 – 14 ani;
II. 15 – 19 ani;
III. 20 – 25 ani.

6. Organizatorii recomandă și solicită prezentarea de lucrări care până la data înscrierii în concurs nu au mai fost publicate, ori să fi fost cuprinse într-un contract de editare viitor;
7. Lucrările, însoțite de fișa de înscriere vor fi trimise doar electronic, pe
adresa de e-mail concurs_fanus_neagu@bjbraila.ro , până la data de 30 aprilie 2018, inclusiv;
8. Textul lucrării va fi tehnoredactat folosindu-se fontul Times New Roman cu semnele diacritice specifice limbii române, înălțimea caracterului fiind de 12 și vor avea trecute în colțul din dreapta sus datele participantului: Nume și prenume, Localitatea, Județul, (pentru elevi se vor mai menționa: Clasa, Școala de proveniență, Numele profesorului coordonator), Adresa de e-Mail, Telefon;
9. Lucrările care nu se înscriu în genul indicat, care nu respectă normele de redactare corectă sau care au greșeli de ortografie, vor fi eliminate;
10. Lucrările care se dovedesc a fi plagiate vor fi eliminate din concurs;
11. Juriul va fi format din scriitori, critici literari, profesori de prestigiu;
12. Președinte de onoare al juriului este Anita Neagu, fiica scriitorului;
13. Premiile vor fi acordate pe secțiuni, astfel:

I. Marele premiu ”Fănuș Neagu” al concursului;
II. 3 Premii I, câte unul pentru fiecare categorie de vârstă;
III. 3 Premii II, câte unul pentru fiecare categorie de vârstă;
IV. 3 Premii III, câte unul pentru fiecare categorie de vârstă;
V. 3 Mențiuni câte una pentru fiecare categorie de vârstă.

14. Pot fi acordate și alte premii / distincții;
15. În mod excepțional, la ediția a IV-a a Concursului, premiile vor consta în diplome;
16. Agenții economici, școlile și liceele, instituțiile de cultură sau alte instituții din județul Brăila pot acorda premii speciale;
17. Premiile acordate nu pot fi contestate;
18. Premierea va avea loc la Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila în data de vineri, 22 iunie 2018;
19. Lucrările premiate vor fi publicate, pe site-ul ce va fi realizat pentru acest concurs precum și în antologia de proză scurtă, „Fănușiana” editată de către Editura ”Proilavia” a Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” Brăila, autorii publicați vor primi gratuit un exemplar din aceasta;
20. La solicitarea cadrelor didactice, ce coordonează activitatea literară a participanților, se pot elibera adeverințe privind participarea acestora la concurs.
21. Participarea la concurs presupune acordul cu condițiile prezentate în prezentul Regulament;
22. Comitetul de organizare a concursului „Fănuș Neagu” poate iniția acțiuni de schimbare a anvergurii.

 

 

Autor Redactia 23 Martie 2018, 17:45 Literare
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii