Despre comunism, libertate și revoltă la Liceul ”Panait Cerna” Brăila

De Alexandrina Iordache 27 Mai 2017, 23:09 Invatamant

liceul CernaZilele trecute, la Liceul Teoretic Panait Cerna a fost organizată o activitate educativă cu elevii claselor VII-IX, coordonați de  prof. Ionel Lăzărică, prof. Mihai Rădulescu și prof. Maria Lenicov, pe linia cunoașterii și în alt mod decât cel didactic, a realităților regimului comunist și a suferințelor pe care le îndurau cei care se opuneau acestui sistem politic totalitar.

În acest sens a fost invitat domnul Ciobică Grigore, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic-filiala Brăila, care a vorbit elevilor despre datoria pe care a simțit-o pe când era elev de vârsta lor, de a se opune unui regim criminal ce încerca să sugrume pe cei care cereau libertate, în speță participanții la revolta din Ungaria din 1956.

Invitatul a povestit cum a organizat în acest sens o organizație subversivă, cu mai mulți colegi cu care a planificat distrugerea șinelor de tren din zona parcului Monument, pe unde rușii transportau tancuri pentru a zdrobi revoluția anticomunistă din Ungaria. Au fost relatate momentele esențiale ale întemeierii organizației, au fost descriși colegii participanți și activitățile premergătoare prin care se urmărea deraierea trenului sovietic ce transporta material militar, prin demontarea șinei de cale ferată.

Vorbitorul a prezentat, în context, riscurile la care se expuneau cei ce hotărâseră să lupte împotriva rușilor, dar și modalitatea în care grupul a căzut, fiind trădat, în opinia sa, de unul dintre membri, căruia nu i-a dezvăluit numele, din probitate morală (nu are siguranța că el a fost ”turnătorul”). A fost povestit apoi, pe scurt și adecvat vârstei elevilor, calvarul prin care invitatul a trecut prin închisorile comuniste, ca deținut politic.

Elevii au ascultat cu mult interes expunerea, apoi au pus întrebări cu privire la cele relatate obținând răspunsuri interesante și inedite, care nu se regăsesc în cărțile de istorie.

Cu siguranță lecția de viață prezentată de invitat în culori vii, autentice, va rămâne în amintirea elevilor participanți, cu atât mai mult cu cât acești oameni care au luptat pentru libertatea noastră sunt din ce în ce mai puțini” - ne-a declarat prof. Fabian Butnaru, directorul liceului.

 

Autor Alexandrina Iordache 27 Mai 2017, 23:09 Invatamant
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii