Braileanca, de 75 de ani, victima a metodei ACCIDENTUL

De IPJ Braila 03 Iulie 2014, 17:56 Fapt divers
În ciuda demersurilor susţinute ale poliţiştilor brăileni, de informare a cetăţenilor cu privire la riscul de victimizare prin infracţiuni de înşelăciune săvârşite prin intermediul telefonului şi de promovare a recomandărilor preventive, celebra metodă “accidentul” a funcţionat din nou.

Săptămâna trecută, victima, o brăileancă în vârstă de 75 ani, le-a relatat poliţiştilor că, în data de 28.06.2014, a fost sunată pe telefonul fix, de o persoană necunoscută, care s-a recomandat a fi fiul său, i-a spus că a produs un accident de circulaţie şi i-a cerut să îl ajute cu suma de 2000 lei, necesari pentru a se împăca cu victimele.
 
Fără a verifica informaţiile primite, brăileanca  a ridicat de la un bancomat suma solicitată şi, conform indicaţiilor primite telefonic de la pretinsul fiu, s-a deplasat în cartierul Vidin, unde s-a întâlnit cu un tânăr necunoscut, căruia i-a înmânat banii. Ulterior, dându-şi seama că a fost păgubită, femeia s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, unde a depus plângere pentru înşelăciune.

Informaţii şi sfaturi preventive oferite de poliţişti:


Prevenirea înşelăciunilor prin telefon este unul dintre domeniile vizate de campania “Fii precaut! Refuză să fii o ţintă pentru infractori!”, derulată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, în perioada iunie-noiembrie şi adresată persoanelor vârstnice din municipiul Brăila.

În cadrul acesteia, poliţiştii de proximitate şi cei de prevenire se întâlnesc cu bătrânii în zone aglomerate din municipiu, oferindu-le informaţii privind modul de acţiune al răufăcătorilor, atitudinile care pot favoriza victimizarea prin infracţiuni de furt, tâlhărie şi înşelăciune şi măsurile elementare de  protecţie pe care trebuie să le adopte pentru protecţia bunurilor personale, a sănătăţii şi chiar a vieţii.
   
Dintre informaţiile şi sfaturile pentru prevenirea înşelăciunilor prin telefon, transmise în cadrul campaniei preventive, şi de care se recomandă ca şi celelalte categorii de populaţie să ţină cont, poliţiştii brăileni reamintesc:

Cum acţionează infractorii:

Metoda „accidentul”. Escrocii sună, de obicei pe telefonul fix, pretind că sunt rude apropiate ale persoanei apelate (fiu, ginere, nepot) şi, sub pretextul implicării într-un accident rutier, soldat cu victime, solicită diferite sume de bani sau coduri de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice, necesare pentru despăgubirea victimelor accidentului, plata serviciilor medicale sau pentru a scăpa de răspundere.

De multe ori, infractorii nu acţionează la întâmplare, ci se documentează cu privire la potenţialele victime, obţinând pe diferite căi date referitoare la numele, prenumele şi adresa acestora, numele membrilor de familie şi le folosesc ulterior pentru a câştiga încrederea persoanelor apelate şi a le convinge că faptele relatate sunt reale.

Pentru a fi mai convingători, infractorii dau uneori la telefon o altă persoană, care se recomandă a fi avocat, îi explică persoanei apelate gravitatea situaţiei şi importanţa păstrării secretului cu privire la convorbirea telefonică şi îi dă instrucţiuni clare privind modul de transmitere a banilor (prin poştă, virament bancar, sisteme de transfer rapid – Money Gram, Western Union - sau prin diferiţi intermediari) sau a codurilor de reîncărcare a cartelelor telefonice, fără a uita să ceară distrugerea tuturor documentelor referitoare la efectuarea transferurilor.

Metoda “premiul”:


Infractorii sună sau trimit mesaje prin care transmit victimelor că au câştigat bunuri sau sume substanţiale de bani la diferite concursuri, dar că pentru a putea intra în posesia premiilor, trebuie să trimită prin mandat poştal, transfer bancar sau prin intermediul unor terţe persoane, diferite sume de bani, reprezentând contravaloarea impozitului sau diferite taxe ori să achiziţioneze coduri de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice.

Cum trebuie să procedeze cetăţenii pentru a nu fi înşelaţi
:

- să îşi păstreze calmul şi să îi ceară celui care îi sună cât mai multe detalii, din care să se poată convinge de identitatea acestuia;
- pentru a verifica implicarea unei rude într-un accident, să sune pe numărul de telefon pe care comunică de obicei cu presupusa victimă. Dacă aceasta nu răspunde, să sune la poliţie sau la spital, pentru a se convinge că veştile primite sunt adevărate;
- să nu se lase influenţaţi de urgenţa pe care o invocă cel care le solicită bani sau coduri de reîncărcare a cartelelor telefonice. Să ceară timp pentru a putea face rost de suma solicitată şi, între timp, să ia legătura cu o persoană de încredere, care, nefiind afectată emoţional, îi poate ajuta să analizeze situaţia şi să ia decizia corectă;
- să nu trimită coduri de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice unor persoane pe care nu le cunosc, chiar dacă acestea pretind că sunt avocaţi, procurori, poliţişti;    
- dacă sunt contactaţi telefonic de o persoană care pretinde că este angajat al unei firme şi le solicită, pentru diferite motive, bani sau coduri de reîncărcare, să sune la respectiva firmă pentru a  verifica veridicitatea informaţiilor pe care aşa-zisul reprezentant li le transmite;
- să nu ofere date personale prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de apelant şi motivul solicitării. Aceste date ar putea fi folosite, ulterior, de către infractori, pentru a-şi convinge victimele că sunt rude sau cunoscuţi ai acestora;
- să nu discute despre veniturile lor, ale membrilor familiei ori despre cunoscuţi, cu persoane necunoscute care îi abordează sub diferite pretexte sau cu care intră în contact aparent întâmplător;
- să nu achite niciodată în avans sume de bani pentru ridicarea unor premii.

 

Autor IPJ Braila 03 Iulie 2014, 17:56 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii