Focuri de armă și un cetăţean ucrainean reţinut la frontiera de nord

De Comunicat 16 Octombrie 2019, 14:46 Fapt divers

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit, în urma unor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, 7.600 de  pachete cu țigări, de provenienţă ucraineană și au reținut un cetățean ucrainean. Pe timpul acțiunii, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale.

În data de 15 octombrie a.c., la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negrești Oaș - I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 10.00, polițiștii de frontieră au observat, pe direcția localității de frontieră Bixad, județul Satu Mare, un grup de persoane, transportând în spate colete voluminoase spre interiorul țării noastre.

Colegii noștri au acționat pentru reținerea persoanelor, efectuând somațiile legale prin voce, dar acestea nu s-au supus, fapt pentru care au fost trase, conform prevederilor legale, trei focuri de avertisment în plan vertical.

Polițiștii de frontieră au reuşit să reţină, cu ajutorul cânelui de serviciu ROT, o persoană de sex masculin, V.H., în vârstă de 23 de ani. Celelalte persoane, profitând de terenul accidentat și împădurit, s-au înapoiat pe teritoriul statului vecin.

La aproximativ 1.500 metri de linia de frontieră au fost descoperite 18 colete voluminoase, cu ţigări de contrabandă, care au fost transportate la sediul poliției de frontieră. În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 6.300 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, de diferite mărci, în valoare de 73.710 lei.  

Cetăţeanul ucrainean a fost reținut pentru 24 de ore de către organele de poliție judiciară, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi contrabandă, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Marți, 15 octombrie, în jurul orei 23.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, N.S., în vârstă de 50 de ani, cu dublă cetățenie româno-ucraineană, conducând o autoutilitară marca Iveco, cu număr de înmatriculare specific Ucrainei.

Existând suspiciuni că ar transporta țigări, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul de frontieră, în spătarul banchetei, cantitatea de 240 pachete cu ţigări, cu timbru fiscal ucrainean.

Ţigările, în valoare totală de 2.808 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În data de 16.10.2019, în jurul orei 00.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, cetățeanul român L.V., în vârstă de 59 ani, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România.

Existând suspiciuni că acesta transportă țigări de proveniență ucraineană, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii. Astfel, a fost descoperită ascunsă în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat în rezervorul autoturismului, cantitatea de 580 pachete de țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 870 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 7.000 lei.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au descoperit în zona de competență, pe raza localității de frontieră Rona de Sus, într-un șopron cu fân, un colet care conținea țigări.

În urma inventarierii acestuia, s-a constatat că este vorba de 480 pachete țigări, în valoare de 5.600 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În continuare se desfășoară activități specifice în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.

 

Autor Comunicat 16 Octombrie 2019, 14:46 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii