Polițiștii brăileni au acționat pentru un sezon estival în siguranță

De IPJ Braila 12 Septembrie 2016, 21:03 Fapt divers

braila

Poliţia Română a luat măsuri suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în Sezonul Estival 2016.

Pe parcursul săptămânii trecute, cei 200 de poliţişti brăileni aflaţi în stradă au constatat aproape 160 de infracţiuni şi au aplicat peste 900 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 380.000 de lei.

În perioada 2 - 8 septembrie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a acţionat cu efective mărite pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, astfel că 200 de poliţişti şi-au desfăşurat activitatea în teren.

La acţiunile organizate au participat poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunii de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă.

În urma activităţilor, au fost constatate 158 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), iar 29 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.

Pentru comiterea faptelor sunt cercetate 60 de persoane, iar alte 5 persoane sunt urmărite la nivel naţional.
De asemenea, au fost aplicate 941 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 380.000 de lei, şi au fost confiscate bunuri în valoare de 1.800 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 174 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, şi 12 pentru fapte de natură economică.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române.

Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 711 sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care una pentru consum de alcool şi 212 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 35 de permise de conducere, dintre care 3 pentru consum de alcool şi 14 pentru viteză, fiind retrase şi 18 certificate de înmatriculare auto.

 

Autor IPJ Braila 12 Septembrie 2016, 21:03 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii