Saptamana prevenirii criminalitatii in judetul Braila

De IPJ Braila 01 Octombrie 2013, 00:13 Fapt divers
În perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2013, Poliţia Română desfăşoară la nivel naţional o serie de activităţi susţinute în domeniul prevenirii infracţionalităţii, în cadrul evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”.

Aflat la cea de-a VIII-a ediţie, evenimentul este structurat pe domenii de prevenire, în acord cu priorităţile de acţiune ale Poliţiei Române din acest an. La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, activităţile vor fi susţinute de poliţişti de proximitate, de prevenire, de la structurile de poliţie rutieră şi de ordine publică.

Prima zi a săptămânii, 30 septembrie, este dedicată la nivel naţional prevenirii infracţiunilor de furt. Tematica acestei zile decurge din prioritatea Poliţiei Române pe anul 2013 care vizează prevenirea infracţiunilor de furt, prioritate transpusă la nivelul judeţului Brăila în Programul judeţean de prevenire a infracţiunilor de furt.

Activităţile structurate la nivelul judeţului Brăila vor viza pe de o parte, prevenirea furturilor din autoturisme, iar pe de altă parte, prevenirea furturilor din locuinţe. În raport cu riscul de producere a acestor infracţiuni la nivelul judeţului, activităţile în municipiul Brăila vor fi orientate spre informarea şi prevenirea populaţiei de a adopta măsurile de siguranţă pentru protejarea propriilor autoturisme, în timp ce activităţile la nivelul oraşelor şi al comunelor vor viza prevenirea furturilor din locuinţe.
 Activităţile planificate pentru această zi se vor desfăşura în parcări, zone aglomerate şi vor consta în discuţii ale poliţiştilor cu cetăţenii şi diseminarea de materiale cu conţinut preventiv.

Ziua de 1 octombrie 2013 va fi dedicată informării cetăţenilor în scopul prevenirii infracţiunilor de tâlhărie. Tematica acestei zile decurge din prioritatea Poliţiei Române pe anul 2013 care vizează prevenirea infracţiunilor cu violenţă. Activităţile vor consta în informarea populaţiei cu privire la protejarea bunurilor personale şi vor viza, în municipiul Brăila, în special prevenirea tâlhăriilor stradale, iar în oraşele şi comunele din judeţ, prevenirea tâlhăriilor în locuinţă, cetăţenii primind în acest sens flyere tematice.

Următoarele două zile ale Săptămânii prevenirii criminalităţii vor fi dedicate elevilor din unităţile de învăţământ din judeţul Brăila. Tematica acestor două zile decurge din prioritatea Poliţiei Române pe anul 2013 care vizează prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor.

Astfel, ziua de 2 octombrie 2013 va viza prevenirea delincvenţei juvenile, poliţiştii urmând a desfăşura întâlniri interactive cu elevii, abordând subiecte precum răspunderea penală, diferenţa dintre infracţiune şi contravenţie, cazierul judiciar etc..

Întâlniri ale poliţiştilor cu elevii, în special cu cei din şcolile gimnaziale, se vor desfăşura şi în ziua de 3 octombrie a.c., de această dată mesajul fiind axat pe informaţii şi recomandări în scopul prevenirii victimizării minorilor.
În ambele zile dedicate minorilor, activităţile în şcoli se vor desfăşura începând cu orele 9,00.

Ultima zi a manifestării, 4 octombrie, va fi dedicată siguranţei rutiere. În scopul prevenirii accidentelor rutiere şi a conştientizării participanţilor la trafic despre respectarea legislaţiei în domeniu, la nivelul judeţului sunt organizate activităţi adresate atât conducătorilor auto, cât şi pietonilor, care vor fi desfăşurate de poliţişti de la Serviciul Rutier, de la poliţiile orăşeneşti Ianca, Făurei, Însurăţei şi secţiile de poliţie rurală şi de la compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii.

Evenimentul Săptămâna Prevenirii Criminalităţii a debutat în anul 2006, la iniţiativa Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.G.P.R., scopul acestei manifestări fiind acela de sensibilizare a populaţiei cu privire la importanţa prevenirii infracţionalităţii şi la necesitatea adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale.


 

Autor IPJ Braila 01 Octombrie 2013, 00:13 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii