Prevenirea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de siguranță civică - acțiuni ale polițiștilor brăileni

De IPJ Braila 23 Ianuarie 2017, 11:10 Fapt divers

Poliţiştii brăileni acţionează, în fiecare weekend, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

În zilele de 20 şi 21 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, de la poliţiile orăşeneşti şi secţiile de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare a accidentelor rutiere.

Pe timpul activităţilor, au fost verificate 60 de societăţi comerciale, legitimate 138 de persoane, 59 fiind controlate corporal sumar, şi oprite în trafic 97 de autovehicule.

De asemenea, au fost constatate 92 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 36.000 de lei, şi 4 infracţiuni, pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Dintre amenzile aplicate, 55 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 17 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 10 la Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, şi 10 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării 2 permise de conducere şi a fost retras 1 certificat de înmatriculare.

De asemenea, au fost efectuate controale şi la 5 unităţi de învăţământ, au fost verificaţi 3 paznici, purtându-se discuţii cu factorii de conducere în scopul identificări elevilor problemă, fiind depistaţi 2 elevi care absentau nejustificat de la cursuri, iar alţi 6 au fost consiliaţi şi atenţionaţi cu privire la modul de comportare.

* Exemplu: La data de 20 ianuarie a.c., ora 21:10, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat pe un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din judeţul Buzău, în timp ce conducea autoturismul pe Bulevardul Dorobanţilor, sub influenţa băuturilor alcoolice.
Procedând la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat faptul că acesta avea o îmbibaţie alcoolică de 0,95 mg/l în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele şoferului poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

** La data de 21 ianuarie a.c., ora 01:20, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat, din nou, pe conducătorul auto din judeţul Buzău, în timp ce conducea autoturismul, pe Bulevardul Dorobanţilor şi pe strada Brates, sub influenţa băuturilor acoolice şi având dreptul de a conduce suspendat.
Şoferul a fost, din nou, testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea o îmbibaţie alcoolică de 0,60 mg/l în aerul expirat.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere.

***  La data de 20 ianuarie a.c., ora 23:45, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat în trafic şi pe un brăilean, în vârstă de 29 de ani, în timp ce conducea autoturismul, pe Calea Călăraşilor, având numărul de înmatriculare provizoriu expirat din data de 18.01.2017.
Poliţiştii au întocmit pe numele acestuia dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

 

Autor IPJ Braila 23 Ianuarie 2017, 11:10 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii