Noi acțiuni preventive desfășurate de polițiștii brăileni în județ

De IPJ Braila 23 Octombrie 2015, 11:07 Fapt divers

În cursul zilei de 21 octombrie, în intervalul orar 07:00-12:30, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Ianca, împreună cu un inspector din cadrul Registrulului Auto Român (R.A.R.) Brăila, au acţionat, pe DN 2B, în oraşul Ianca, cu scopul prevenirii accidentelor rutiere produse din cauza defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor.

Astfel, au fost oprite în trafic şi verificate 17 autovehicule, legitimate 19 persoane, efectuate 5 testări cu aparatul etilotest şi aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.120 de lei, dintre acestea 4 fiind aplicate pentru defecţiuni tehnice.
Ca măsură complementară, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

În noaptea de 20 spre 21 octombrie, între orele 22:00-06:00, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi Biroului Ordine Publică au acţionat, pe raza localităţii Cazasu, pentru a preveni şi combate transporturile ilegale de materiale lemnoase.

Astfel, au fost legitimate 6 persoane, verificate 5 autovehicule, a fost aplicată o sancţiune contravenţională şi confiscată cantitatea de 1,24 metri cubi lemne de foc, esență carpen.

Exemplu:
A fost depistat S.Costel (58 de ani), din municipiul Brăila, în timp ce transporta cu autobasculanta şi remorca, pe raza localităţii Cazasu, cantitatea de 16,4 metri cubi de lemne de foc. În urma măsurării lemnelor şi verificării documentelor de însoţire a acestora, a rezultat că era transportată ilicit cantitatea de 1,24 metri cubi, care a fost ridicată şi predată Ocolului Silvic Lacu Sărat.

Pe numele şoferului a fost aplicată amendă contravenţională de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

 

Autor IPJ Braila 23 Octombrie 2015, 11:07 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii