Căsătorie de conveniență depistată de polițiștii de imigrări din Brăila

De IPJ Braila 17 Octombrie 2017, 22:55 Fapt divers

Polițiștii de imigrări din Brăila, în urma activităților specifice, au refuzat prelungirea dreptului de ședere unui cetățean albanez, de 29 de ani, în urma constatării căsătoriei de conveniență cu o româncă de 26 ani. Pe numele bărbatului a fost emisă decizie de returnare prin care este obligat să părăsească ţara în 30 de zile.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila au refuzat prelungirea dreptului de şedere temporară pe teritoriul României unui cetăţean albanez, în vârstă de 29 de ani, ca urmare a constatării unei căsătorii de convenienţă.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul s-ar fi cunoscut cu românca, de 26 ani, în România şi au hotărât să se căsătorească pentru a obţine un permis de şedere în ţara noastră.

Astfel, la sfârşitul lunii martie a.c., aceştia au încheiat căsătoria în faţa ofiţerului de stare civilă român, ulterior prezentându-se cu documentele necesare la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Brăila, în vederea obţinerii dreptului de şedere, în calitate de membru de familie a unui cetăţean român.

Conform procedurilor, poliţiştii au început verificările specifice  în cazul celor doi soţi, iar, în urma interviului şi a controlului la domiciliul conjugal, a rezultat lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea obligaţiilor născute din căsătorie.

De asemenea, în cadrul activităţilor, s-au constatat neconcordanţe în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanţelor în care s-au cunoscut, ori a altor informaţii relevante despre relaţia lor, aspecte care au condus la concluzia că această căsătorie a fost încheiată de convenienţă cu scopul de a eluda condiţiile de intrare/şedere pe teritoriul României a străinului.

Urmare a celor constatate, conform legislaţiei în vigoare, poliţiştii de imigrări au refuzat prelungirea dreptului de şedere a cetăţeanului albanez în România, iar, pe numele acestuia, a fost emisă o decizie de returnare prin care  este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile.

Pentru a preîntâmpina astfel de situații, Inspectoratul General pentru Imigrări întreprinde toate măsurile necesare pentru prevenirea, descoperirea și combaterea acestei practici, luând în considerare atât importanța vieții de familie, cât și respectarea legislației în domeniul migrației.

***
Conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, Inspectoratul General pentru Imigrări refuză prelungirea dreptului de şedere obţinut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de convenienţă.

Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de convenienţă pot fi următoarele:

 a) coabitarea matrimonială nu există;
 b) soţii nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei;
 c) lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea obligaţiilor născute din căsătorie;
 d) soţii nu vorbesc o limbă înţeleasă de amândoi;
 e) există date că anterior unul dintre soţi a încheiat o căsătorie de convenienţă;
 f) soţii sunt inconsecvenţi ori există neconcordanţe în declararea  datelor cu caracter personal, a circumstanţelor în care s-au cunoscut ori a altor informaţii relevante despre aceştia;
 g) încheierea căsătoriei a fost condiţionată de plata unei sume de bani între soţi, cu excepţia sumelor primite cu titlu de dotă.

Constatarea elementelor prevăzute mai sus se realizează de către ofiţerul de interviu și pot rezulta din:
        a) datele obţinute în urma interviului;
        b) înscrisuri;
        c) declaraţiile celor în cauză sau ale unor terţe persoane;
        d) controale la domiciliul conjugal ori alte verificări suplimentare.

 

Autor IPJ Braila 17 Octombrie 2017, 22:55 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii