Activități preventive de amploare desfășurate de polițiștii brăileni

De IPJ Braila 18 Martie 2018, 21:34 Fapt divers

Poliţiştii brăileni acţionează, în fiecare weekend, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

În zilele de 16 şi 17 martie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona pieţelor şi a unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Pe timpul activităţilor, au fost verificate 81 de societăţi comerciale, legitimate 642 de  persoane, dintre care 375 au fost controlate corporal sumar, şi oprite în trafic peste 300 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 46 de şoferi.

De asemenea, aceştia au constatat 111 contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 36.430 de lei.

Dintre amenzile aplicate 78 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 23 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi 10 la alte acte normative.

Totodată, în ziua de 16.03.2018, poliţiştii din cadrul Biroului Proximitate au acţionat pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar şi a faptelor antisociale săvârşite în incinta şi în apropierea unităţilor de învăţământ.

Cu această ocazie, au fost verificate 3 societăţi comerciale şi 4 unităţi de învăţământ, aceştia purtând discuţii cu factorii de conducere ale acestora, şi au fost controlaţi 4 paznici.

Poliţiştii, împreună cu un reprezentant al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, au desfăşurat o activitate preventivă în cadrul Campaniei de prevenire a traficului de persoane „Internetul - unealta traficanţilor de persoane”,  la Colegiul Economic „Ion Ghica”.  

Elevii au fost informaţi cu privire la împrejurările care îi expun la riscul de a deveni victime ale traficului de persoane, legătura dintre utilizarea internetului şi racolarea victimelor şi comportamentul pe care trebuie să îl adopte pentru a nu ajunge în această situaţie.

Cu această ocazie au fost prezentate două filme tematice şi au fost diseminate 47 de pliante, beneficiarii fiind elevii de clasa a IX-a.

Exemple:

În data de 16 martie a.c., ora 16:00, poliţişti l-au depistat în trafic, pe raza oraşului Însurăţei, pe un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din judeţul Tulcea, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 110 kg deşeuri feroase, fără a deţine documente de provenienţă pentru marfa transportată.
Acesta a fost sancţionat contravenţional conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar marfa, a fost ridicată în vederea confiscării şi predată unei societăţi de profil.

În data de 16.03.2018, ora 16:20, a fost depistat, pe raza satului Lacu Rezii, un tânăr de 25 de ani, din judeţul Constanţa, în timp ce transporta cu un autoturism produse textile pentru care nu poseda documente de provenienţă.
Acesta a fost sancţionat contravenţional conform Legii 12/1990, iar bunurile au fost ridicate în vederea confiscării.

 

Autor IPJ Braila 18 Martie 2018, 21:34 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii