Acţiuni ale poliţiştilor, desfăşurate în municipiu şi judeţ

De IPJ Braila 09 Octombrie 2015, 10:44 Fapt divers

Poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi de la Postul de Poliţie Comunal Măxineni au desfăşurat o acţiune, pe raza comunelor Râmnicelu, Salcia Tudor şi Măxineni, pentru a combate activităţile de comerţ stradal, efectuate fără respectarea prevederilor legale în vigoare, precum şi pentru prevenirea transporturilor ilegale de animale, materiale lemnoase sau alte mărfuri.

Poliţiştii au legitimat 6 persoane, au verificat 3 autovehicule şi două societăţi comerciale.Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.250 lei, dintre care 3 conform Legii 12/1990, şi au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 1.250 de lei (vin, dulciuri, cafea, cartofi etc.), care vor fi predate unei societăţi din Brăila, pentru a fi valorificate.

În intervalul orar 8:00-15:00, efective de poliţişti din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Brăila au acţionat, pe raza de competenţă, pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale din domeniul materialelor feroase, neferoase şi lemnoase.Au fost legitimate 12 persoane, controlate în trafic 21 de autovehicule şi verificate 6 centre de achiziţie a deşeurilor feroase şi neferoase.De asemenea, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.200 de lei, şi au fost confiscate lemne în valoare de 900 de lei.

 

Autor IPJ Braila 09 Octombrie 2015, 10:44 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii