Tovarășul ”prim secretar”

Unii gazetari vechi îi spun ”tovarășul prim-secretar”. A speriat o lume întreagă. A luat-o de jos, de unde se pun buzele de acord. A luat bătaie la greu, într-o fabrică metalurgită. S-a târât pe jos luând picioare în fund, precum râma împinsă de păsărică până la marginee neantului. A fost dat afară de peste tot pe unde a fost pus la treabă. Acum unii dintre cei care-l cunosc cred că, în fine, tovarășul subofițer și-a găsit odihna, a fost pensionat. Astfel de creaturi nu sunt pensionabile. Dihania lucrează în continuare. Cine nu i-a văzut ochii, limba și ”obrazul” nu știe cum arată diavolul original. Eram în spital, pe patul de moarte, cum se spune, iar el, dracul de-o viață, le spunea tuturora că deja am lumânarea aprinsă. Epiciza cu amănunte, cu detalii, ca și cum ar fi făcut rapoarte de medicină legală. Am fost sunat de un amic care voia doar să vadă dacă mai sunt viu. Mi-a explicat de unde și cum a auzit că sunt pe ducă. Au trecut cinci ani de atunci. Încă pot fluiera inclusiv în biserică. Prostul a evoluat, e mai prost decât înainte. Are farmecul său. Într-o zi, precum sirenele lui Ulise, l-a zăpăcit cu vorba pe un maior de la SS - a se citi serviciile secrete- încât, bietul civil acoperit a căzut într-o gură de canal, iar spânul nu își explica unde i-a dispărut zmeul. E mult de lucru. Mulți știu și încă tac. Și zic ei între ei că sunt scriitori. Orașul e așa de mic încât se știe cine cu cine, de ce și pentru ce. Iar țara, din acest punct de vedere, e mai mică decât târgul meu. Avem un obicei oarecum deviat. Construim monumente pentru eroi, le trecem acolo, pe marmură, numele și prenumele. Și cu asta uităm totul ca și cum istoria ne-ar ierta. Ce ar fi, ca, lângă aceste monumente, să fie amplasate, cu nume și prenume, și literele celor care au făcut din rău ceva aparent patriotic? O listă cu turnători și securiști. Atât și nimic mai mult. Ca să știe și neamul lor de unde vine și încotro se duce. Au dispărut angajamentele civilo-securistice, s-au ”berevoit”. Țara nu mai are oglindă nici măcar pentru a se ”machia”, arată precum o vrăjitoare regulată de blesteme cosmice. Între timp, porcii cresc dincolo de gripe județene. ”Tovarășul prim-secretar” trăiește și belește bine-mersi. Are ideologie. Numără ”spionii și amantele” și nu se poate abține să nu deschidă ciocul mic. Pe vremuri, acum vreo două decenii și ceva, un ziarist-șef îmi spunea că, dacă vreau să dau o știre rapidă în târg, trebuie să i-o spun, mai întâi, ”tovarășului prim-secretar”. Eu nu am nimic personal cu acest ratat din timpuri imemoriale, însă, cum s-a întâmplat astăzi, m-am lipsit de plăcerea și obligația spirituală de a fi prezent și a vorbi despre cartea unui prieten. Ca să nu mai zic, că, lângă acest gunoi, era ”afișat” și un colonelaș sfertodoct care scrie despre ”de-alde” Camil Petrescu ca și cum s-ar uita prin gaura cheii. Măi borfașilor, la loc (tele)comanda. Ptiu! Am trecut prin vremuri gazoase. Insul ăsta, ”prim-secretarul”, o gâlmă a naturii, îl turna pe primar la prefect, pe ambii la CJ și plimba vorba de la interne la vecini, la un serei unsuros. De-asta a și fost dat afară. I-au dat niște bani numai să plece. A fost amplasat într-o instituție cu memorie peste servicii. M-au sunat șefii instițuției și m-au rugat să vorbesc cu dl. X, să-l extragă de acolo. Nu s-a putut. Cloaca era mult mai mare decât îmi puteam imagina.