Săriți că arde prostia!

De Mihai Vintilă 17 Aprilie 2019, 10:14 Editorial

Catedrala Notre-Dame de Paris a avut un incendiu în secțiunea superioară din lemn. Era în lucru. Adică se făceau schimbări majore în sensul în care se construia un nou acoperiș prin înlocuirea celui vechi. Catedrala aduce anual câteva milioane de vizitatori Franței. Când lucrezi cu lemul din anul 1200, că atunci s-a făcut acoperișul, e normal să mai ia și foc. Nu e o tragedie. Se schimbă acoperișul și va fi ca nouă. La nicio televiziune franceză nu am văzut jelania de la noi. Acolo s-au dat informațiile și s-a făcut precizarea că se va reconstrui. Apoi oamenii au trecut la alte probleme ale zilei.

Pe BBC și CNN jelania a continuat ore întregi cu proști care nu aveau habar de istoria Franței sau de monument, dar, care băteau câmpii pe ore întregi. Mai ales pe CNN prostia era foarte mare. Îmi aducea aminte de jelania de la România TV sau de prostiile debitate pe la Antena 3.

La noi facebook-ul a fost invadat de inși care au început să se jelească cum că vezi Doamne e semn divin, că vai ce mare catedrală era, că istoria lui pește pe care o știu ei ăștia care se încalță cu fesu e așa și pe colo. Prostia nu doare și nu are limită.

Mai mult, madam Firea anunță că își donează o parte din bani pentru reconstrucție de parcă stăteau francezii în măruntul din Voluntari. Chiar asta discuta primul ministru francez cu președintele Macron că băi ai văzut că ne dă Firea niște bani. Care Firea? Aia care e primar în orașul acela unde cad clădirile în centrul vechi, unde nu se poate circula de imbecilitatea semnalizării în trafic, unde metroul face plonjon după stații și unde un cm de linie de tren se construiește în decenii. Pe bune?

Mințile odihnite nu se uită la gropile proprii dar văd bârna din ochii altuia!
Săriți că arde prostia!

 

 

 

Autor Mihai Vintilă 17 Aprilie 2019, 10:14 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

  1. Valeriu Ion Gagiulescu 17 Aprilie 2019, 19:13

    Proverbele ar trebui predate obligatoriu în clasele primare ! S-ar afla astfel, mai devreme, chestia aceea cu....” Omul cuminte suferă de drumul lung și greu iar prostul doar de grija altuia ! „ Nu avem grijă de bunurile noastre de patrimoniu , unele înregistrate la UNESCO, bunuri care se degradează ireversibil și avem lacrimi de crocodil din belșug pentru o pagubă , e drept oarecum spectaculoasă, care este posibil de recuperat . Articolul comentat este oportun și corect . ” Nu arzi gazul tău în lampa vecinului ” !

Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii