Naționalizarea prin monopolul de stat… „justificat”

Nici nu știi ce este mai grav pentru o democrație împinsă între corzile unui analfabetism guvernamental funcțional și… decizional! Acțiunile unui ministru împotriva cărții de învățătură, agresiuni urmate de felurite divagații halucinante în încercarea de a-și justifica deciziile, ori declarațiile unui șef de instituție care dă ca posibilă acțiunea de… alfabetizare generalizată, prin apostila asumării oficiale a… analfabetismului guvernamental funcțional de acum?!

„Prestația” căruia este mai diabolică pentru tot mai fragila noastră democrație? „Bulele” revărsate de un ministru cu aere de sifon expirat (cel puțin, gramatical!) sau motivațiile găsite de șeful unei instituții care se ocupă tocmai de supravegherea funcționării corecte a pieței libere?

În primul caz, când Liviu Pop a venit și a vorbit, în continuarea agramatei lui logoreei vomitiv-aritmetice (nicidecum „matematice”, pentru că ar mai avea nevoie de câteva clase!), despre „baronii manualelor” (!), despre acel război cu propriile „erori și greșeli” (sigur, eroarea de a fi, greșeala de a continua acest „a fi”, ca ministru!), totul a părut a fi strict un melanj grotesc de ignoranță și fudulie, folosit de șefii lui de partid și de guvern pentru a impune noile linii roșii în limitarea libertăților de exprimare și a alegerilor la nivelul unei părți a societății.

Or, cu ignoranța, insuficiența, agramatismul și tupeul actualului ministru al învățământului măcar eram obișnuiți! Iar starea de generalizare a acestor nonvalori la nivel de guvernare nu ne mira. Ba, ne era clară și evoluția întregii tărășenii, ca impostură cimentată în locul uneia dintre valorile definitorii, fundamentale, pentru o națiune liberă: educația…

Și totuși, speram ca agresiunea decupată din anii ’50 să rămână doar la nivelul cuibului de lăcuste și molii din Palatul Victoria… Chiar dacă era clar că de la instigarea, retragerea și decredibilizarea auxiliarelor școlare la extinderea acțiunii la nivelul întregului act cultural nu ar mai fi prea mulți pași.

Dar nu a fost să fie… Nefiind cu toții analfabeți (pop)funcționali, agresorii guvernamentali care ne conduc au înțeles că lucrurile trebuie făcute cu mai mult cap. Că nu trebuie să stai în preajma maldărului (de manuale, de cărți, de libertăți, de normalitate) căruia tocmai vrei să îi dai foc pentru că s-ar putea să te arzi și tu (de n-ați arde, mai repede!).

Așa au apărut „îndreptările” din compendiul de dezagregare folosit de cabinetul Tudose. Acum, la nivel de „subcapitol”, prin auxiliarul numit Consiliul Concurenței! Al cărui șef nu a ieșit în spațiul public cu singurul lucru care îi putea motiva prezența în scandalul de prostie baronizat-guvernamentală, cu un necesar „Nu dați foc!”, ci taman pentru a  întregi siguranța de fudulie guvernamentală cu atenționarea că focul pus de guvernanți ar putea fi chiar justificat!

Nu a atacat posibila excludere de pe piața liber concurențială, acum doar de pe cea a cărții școlare, a privaților, ci a subliniat că, „dacă se va ajunge la așa ceva”, acțiunea „trebuie să fie bine justificată”!

Or, „naționalizarea” – chiar și cu explicații în logica de paradigmă ironic-guvernamentală, tot naționalizare se cheamă…

Acceptând această „excepție”… tranzitorie, Consiliul Concurenței introduce pe piață, legalizează practic, tocmai acel abuz pe care este chemat să-l stopeze. Nu doar când într-un sector germinează ideile unor „actori” care vor să se metamorfozeze într-un monopol, ci și atunci când statul în sine capătă caracteristici rapace și generează abuzul ca instrument guvernamental. Mai mult, vorbește fără jenă despre „excluderea de pe piață” a unor firme private!

Astăzi, Consiliul închide ochii la intrarea mamutului mecanism-de-stat peste piața privată a cărții, dar, mâine, „excepțiile” (sigur, „bine justificate”) ar putea cuprinde toate sectoarele economice.

În limbajul șefului de la Concurență, neimplicarea în sancționarea gravului derapaj la care asistăm, ar putea fi chiar legal justificat prin noțiunea de „eșec de piață” (?), adică „pentru că piața nu funcționează bine în domeniul respectiv”, ar putea fi nevoie de „o preluare a activității de (către) o companie a statului”. Dar, nu tocmai preluările ostile, mai ales când statul atacă unilateral, ar trebui reclamate de această instituție?

Și nu se vorbește nici măcar de o implicare în îndreptarea pieței prin intrarea pe un sector a unei companii de stat, prin preluarea unei părți a pieței, evident, în mod obligatoriu sub procentul care ar putea să o apropie de statutul de monopol, ci despre acapararea întregii activități.

Nu este suficient de clar că numărăm agresiuni fățișe, nu „erori și greșeli”(!), asupra pieței libere și a mediului privat? Nu este evident mecanismul intervenționist pe care și-l creează statul prin mecanisme aparent disparate? De la intervenția în trasarea salariului brut la privați, impunerea pontajului obligatoriu (și) în mediul privat, la vehicularea posibilității de excludere de pe piață (iar termenul de „justificat” nu are absolut nici o acoperire, el nu are ce să caute într-o economie de piață, ca apanaj al statului, doar clienții pot „exclude” o firmă), „splitarea” tva și, peste toate, vehicularea posibilității de preluare a activității dintr-un segment (apoi domeniu, apoi a întregii economii) de către o companie de stat…

Nu este în pericol doar dreptul nostru a de alege pentru copiii noștri ce manuale și ce auxiliare le sunt potrivite… Nu este în pericol dreptul nostru de a ne alege cărțile… Ci dreptul de a alege să facem alegeri!

Să nu ajungem, prin indiferență și neimplicare, să trăim și ziua în care Consiliul Concurenței va deveni un consiliu de intervenție al statului, Ministerul Educație unul al cenzurii, iar „auxiliarele” să ne devină identități impuse…