Înmormântare fără popă pentru meseria de jurnalist

De Petre CRĂCIUN 20 Noiembrie 2017, 10:21 Editorial

În România, meseria de jurnalist a murit. Nu de moarte bună, nu răpusă de vreo boală incurabilă. A murit pentru că a descis să se sinucidă, împreună cu toți cei care se numesc, astăzi, fraudulos, jurnaliști.

De ani de zile, televiziunile de știri și apoi marea majoritate a canalelor media, zialele de print, edițiile online au devenit instrumente ale unei deșănțate propagande politice și economice. Iar moderatorii care se numesc – după cum spuneam – jurnaliști, au devenit cei mai triști și mai periculoși propagandiști din întreaga istorie a presei românești. Emisiunile de televiziune au devenit scene de execuție publică a celor care au altă opinie, iar cei care conduc aceste adevărate procese mediatice dau tonul invitaților, îi potențează, îi direcționeză, îi obligă să cânte după cum este făcut scenariul. Moderatorii nu puteau face asta de unii singuri, așa încât au fost inventați părerologii, invitații cu normă întreagă, cei care știu orice, execută pe cine nu face politica postului și a patronului.

Aceste posturi denaturează adevărul, manipulează grosolan opinia publică, distrug cariere și, ceea ce este și mai grav, se implică în disputele politice. Prim-miniștrii, șefii de partide, miniștrii, președinții de camere merg în acele platoruri timorați, gata să facă compromisuri, pentru că au nevoie de voturi. Iar politica nu se mai face prin întâlnirile cu oamenii, prin schimbul de priviri și strângeri de mâni, ci prin aparițiile in cele mai abjecte emisiuni de eleviziune. Acolo unde oamenii politici merg pentru ”a lua lumină” de la patronii de media și de la executanții lor, pentru a arăta electoratului tele-manipulat că au acces la puterea mediatică, pentru a lua notițe de la cei care îi conduc pe cei care ne conduc.

Presa din România nu mai informează de ani de zile. Ea a părăsit rușinos rolul de ”câine de pază al democrației” pentru a-l căpăta pe cel de pitbull al oligarhiei economice și politice. În acest fel, ceea ce a fost cândva presa românească a murit și nu va avea parte nici de slujbă de înmormântare cu popă, așa cum se întâmplă în cazul sinucigașilor.

P.S.: Există mici insule unde meseria de jurnalist supraviețuiește cu mare greutate, mai ales in online. Din păcate, tonul este dat de cei care formează masa critică, mult mai puternici și mai numeroși.

 

Autor Petre CRĂCIUN 20 Noiembrie 2017, 10:21 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii