Conducerea APIA s-a întâlnit cu reprezentanții ambasadei Germaniei.Posibile colaborări agricole viitoare

De Frimu Ghinea 15 Martie 2018, 08:47 Economie

Miercuri 14 martie 2018, domnul Adrian PINTEA, Director General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a primit la sediul APIA vizita unei delegații a Ambasadei Republicii Federale Germania în România condusă de doamna Swantje KORTEMEYER, Șef al Secției Economice și Comerciale.

Întâlnirea a avut loc în contextul interesului manifestat de către reprezentanții ambasadei de a cunoaște mai în detaliu modalitatea de organizare și funcționare a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, precum și activitățile derulate la nivelul acesteia.

Astfel domnul Adrian PINTEA a susținut o amplă prezentare a Agenției în ceea ce privește formele de sprijin gestionate de aceasta și finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă - FEGA (plăți directe, măsuri de piață, măsuri de promovare a produselor agricole), Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală – FEADR (prin intermediul măsurilor delegate din PNDR 2014 – 2020) precum și din bugetul național (ajutoarele naționale tranzitorii, ajutoarele de stat).

Totodată, pentru o mai bună înțelegere a proceselor derulate la nivelul APIA, domnul Director General a exemplificat etapele unui ciclu de Campanie de plată, pornind de la informarea beneficiarilor și programarea acestora în vederea depunerii cererii unice de plată la centrele locale/județene ale agenției, primirea cererilor unice de plată, verificarea administrativă a acestora și stabilirea eșantioanelor de control, efectuarea controalelor pe teren, atât prin metoda clasică, cât și prin telelecție, acordarea plăților în avans, în termenele prevăzute de legislația comunitară și națională și încheind cu efectuarea plăților finale către fermieri.

Pe de altă parte, reprezentanții Ambasadei Republicii Federale Germania în România au ținut să transmită conducerii APIA că au primit semnale pozitive din rândul fermierilor cu privire la faptul că plățile aferente schemelor și măsurilor derulate de Agenție au fost realizate cu profesionalism și celeritate în Campania 2017.

În încheierea întâlnirii APIA și-a manifestat disponibilitatea și interesul întăririi relațiilor de cooperare în domeniul agricol cu agenția de plăți similară din Republica Federală Germania, pe linia derulării unor schimburi de experiență și bune practici, reprezentații ambasadei apreciind acest demers ca fiind util și oportun și asigurând Agenția de tot sprijinul în acest sens.

 

 

 

Autor Frimu Ghinea 15 Martie 2018, 08:47 Economie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii