Iohannis, stai acasă!

De Matei Mircioane 23 Ianuarie 2017, 11:20 Din vest

Proteste şi manipulare! Aşa aş caracteriza, pe scurt, profilul zilei de ieri, 22 ianuarie. Proteste, pentru că au fost proteste. Manipulare, pentru că n-am mai văzut aşa o febrilitate a manipulării ridicată la rang de nebunie. Scria pe burtiera unei televiziuni, „Incendiul nu le-a reuşit, lovitura de stat continuă!” Ce om normal la cap face o astfel de legătură şi afirmaţie?! Păi, a fost incendiu, aseară, şi la „spitalul de nebuni” de la Gătaia. Nici acela n-a „reuşit”, că n-au fost victime! Pe logica aceasta, putem spune că şi nebunul din Reşiţa, din Zona „Muncitoresc”, care a pus foc zilele trecute, a vrut să dea jos Guvernul, cu complicitatea preşedintelui Iohannis! N-a reuşit decât să aprindă un apartament şi încă vreo trei case. Deci, ce se întâmplă la televiziuni e o nebunie mai mare, mult mai mare decât în stradă. Eu înţeleg să fii suspicios faţă de tot ce se întâmplă, pentru că ne-am mai ars şi cu alte ocazii, dar să transformi o suspiciune în urlet şi acuzaţie e deja prea mult.

Bun, au fost proteste. Neautorizate. E împotriva legii, de acord. Problema e că atunci când nemulţumirea populară atinge un anumit nivel, când ies zeci de mii de oameni în stradă, nu mai stai să socoteşti autorizaţiile, ci, e de preferat să vezi care este cauza care a declanşat nemulţumirea. Protestatarii au fost plătiţi! Cu 10, 20, 30 de lei! Altă tâmpenie! E limpede că protestele, din Bucureşti şi alte mari oraşe, au fost ale celor nemulţumiţi de intenţiile, totuşi declarate, ale Guvernului, de a scoate infractori din închisori, de a diminua pedepse, de a elimina incriminări care i-ar putea ajuta pe potenţialii infractori. Cel puţin aşa au înţeles aceşti oameni intenţia Guvernului. Dacă au înţeles greşit, e vina lor, dar şi a Guvernului, care nu a transmis mesajul corect.

Pe de altă parte, la fel de limpede este că oamenii care au protestat sunt, mulţi dintre ei, probabil marea majoritate, antipesedişti. Şi mulţi sunt antipesedişti înrăiţi. Nu le poţi scoate din cap că PSD-ul este acelaşi lucru cu comuniştii. Din punctul meu de vedere şi asta e o tâmpenie! Nu sunt, dom-le comunişti, sunt mai capitalişti decât... Decât cine să zic? Decât mine! Pentru că eu, ca structură, sunt social-democrat. Adică, sunt convins de necesitatea protecţiei sociale. Şi mai sunt convins de lipsa de limită a egoismului, dacă este lăsat liber şi încurajat. Ideea că PS-ul e totuna cu Partidul Comunist este şi aceasta o manipulare, folosită de adversarii politici. De acea, este adevărat, dincolo de protestele împotriva unor intenţii legislative, acestea a avut şi conotaţie politică. Însă, conotaţia politică ar fi rămas în planul secund, dacă preşedintele Iohannis nu ar fi ieşit în mijlocul demonstranţilor. Pentru mine e clar, nu avea ce căuta acolo! E adevărat că sunt televiziuni care incită la ură şi violenţă. Au fost geamuri sparte, sedii de televiziuni atacate, jurnalişti agresaţi! Pe dracu au fost! Au fost numai din cuvinte, că n-au apărut niciunde imagini cu aşa ceva. Dar, şi prezenţa lui Iohannis în stradă a fost de natură să incite la vrajbă. Iarăşi ne-am despărţit în două tabere care nu mai sunt doar adverse politic, ci sunt tabere duşmane. Aceasta face mult rău României. Aşa că, vor mai fi sau nu vor mai fi proteste, zic: Iohannis, stai acasă!   

În opinia mea, PSD-ul a câştigat alegerile corect şi trebuie lăsat să guverneze. În legătură cu graţierea şi Codul Penal, chiar dacă mai trebuie ajustate, Guvernul ar putea să o lase mai moale şi să se ocupe de probleme mai urgente. Sigur, şi justiţia reprezintă o urgenţă, dar subiectul trebuie rodat, explicat, dezbătut cu calm, să vedem că ce şi cum. Hai, băieţi, că se poate! Se poate fără ură şi violenţă!

 

Autor Matei Mircioane 23 Ianuarie 2017, 11:20 Din vest
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii