La Crăciun se taie porcul, iar la Paşti, mielul. Bine că nu e invers

Se tot spune că, până în 1989, învăţământul românesc a fost unul performant, recunoscut ca atare în lume. Că, în România se făcea şcoală, nu ca acum, şi că pe vremea aceea învăţai şi de frica pedepselor pe care le primeau elevii din partea dascălilor. Nici familia, şi nici alte instituţii ale statului nu făceau scandal dacă elevul era „altoit“ cu jordiţa şi liniarul peste palmă, ori era tras de perciuni şi codiţe, fetele. Nimeni nu-şi făcea probleme în privinţa unor astfel de tratamente, care erau privite ca fiind normale pentru un sistem ce se lăuda că eradicase analfabetismul. Important era să nu mai existe neştiutori de carte. Oameni care să se iscălească, băgând degetul în tuşieră.

Dar, oare, lucrurile au stat chiar aşa în privinţa analfabetismului sau era doar propagandă deşănţată? Poate că adevărul este undeva la mijloc, exact ca în zicala românească că nu există pădure fără uscături. Câteva filmuleţe postate pe internet ne pun pe gânduri în privinţa acelor afirmaţii. Oameni şcoliţi în epoca respectivă ne demonstrează contrariul. Poate că au învăţat atât cât să se iscălească şi să-şi citească numele, dar nu mai mult, din diverse motive. Poate că ar fi nedrept să-i considerăm analfabeţi sadea ci, mai degrabă, nişte ignoranţi, ceea ce, la urma-urmei, pare la fel de periculos.

În unele filmuleţe, făcute la sat, plecând de la ideea că acolo credinţa în Dumnezeu şi apropierea de biserică sunt elemente definitorii, oamenii – trecuţi de 45 de ani - erau întrebaţi ce sărbătoresc creştinii la Crăciun şi la Paşti. Vedeai pe faţa lor cum se chinuiau să găsească un răspuns potrivit, după ce mai toţi afirmaseră că sunt buni creştini care merg în fiecare duminică la slujbă. Întrebarea li se părea atât de filosofică încât ar fi trebuit să aibă cel puţin o facultate şi, cum ei abia terminaseră cu iscălitul numelui, era normal să se screme atâta. Orizontul cunoaşterii la aceşti oameni, repet, şcoliţi în epoca de aur, se mărginea la tăiatul porcului şi la făcut caltaboş şi cârnaţi, la ouă înroşite, drob de miel şi cozonaci. Nici vorbă de Naşterea sau de Învierea lui Iisus Hristos. Mâncare, băutură şi petrecere cât cuprinde. Cel puţin aşa susţineau că învăţaseră de la moşii şi strămoşii lor.

Poate veţi spune că sunt prea aspru cu cei care pe vremea de dinainte de 1989 nu erau lăsaţi să meargă la biserică, cu toate că şi atunci tăiau porcul şi mâncau şoricele, beleau mielul sau iedul, ca buni creştini ce erau. Recent, am văzut un alt filmuleţ, cu alte personaje, dar tot din aceeaşi zonă socială. Reporterul, un moldovean şugubăţ, venise într-o comună cu o întrebare relativ simplă: în ce an şi în secol ne aflăm. Răspunsurile au fost demne de o antologie a umorului. Unii nici măcar nu ştiau că timpul se măsoară şi în aşa ceva. Vreo două femei au răspuns că sunt prea bătrâne să ţină minte anul în care ne aflăm. Un altul, auzise ceva despre milenii şi secole şi a dat un răspuns după logica lui: ne aflăm în secolul al III-lea, pentru că în primul secol nu putem fi căci, în vremea aia se băteau Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân şi Mihai Viteazu cu turcii, iar în secolul al II-lea, nici atât, pentru că atunci erau comuniştii la putere. Şi atunci, firesc şi logic, ne aflăm în secolul III!

Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs. Şi invers. Oamenii ăştia au construit comunismul şi tot cu ei se încearcă să se pună pe picioare capitalismul. Ei sunt primii la pomeni electorale şi tot cei dintâi la urne, indiferent de cine se află la guvernare.

Şi încă ceva. Vă propun un exerciţiu de imaginaţie, la cum va arăta peste 40 de ani România acestor absolvenţi de liceu care nu sunt în stare să treacă nici măcar BAC-ul.