Cine are noroc, are!

Unul dintre cei mai importanţi lideri politici ai Caraş-Severinului, important lider naţional, Sorin Frunzăverde, nu mai este atât de popular. Sigur, notorietate are, dar notorietatea îi este şifonată de contactul cu justiţia, care îl acuză de abuz în funcţie şi instigare la fraudă electorală. Rămâne de dovedit. Dar, până atunci, „lupii tineri din aceeaşi haită” îl muşcă de tur, pentru că asta este legea haitei, cel care este sau se arată slăbit trebuie mâncat.

Frunzăverde nu este slăbit de presă. Presa este un instrument, desigur, imperfect, care măsoară temperatura evenimentului. Dar, nu presa cauzează febra. Le-am spus, cu diferite ocazii, oamenilor politici să nu se teamă de presă, că, de regulă, nu de acolo vine pierzania. Să se teamă de faptele lor. Sigur, trebuie să se teamă şi de colegii lor, pentru că aceştia îi vor înghiţi când îi vor simţi mai slăbiţi, dar, ei ştiu aceasta, de aceea, cei mai mulţi, îşi aleg prin preajmă locotenenţi ascultători şi inofensivi. Îşi fac un fel de cordon sanitar. Sanitar, dar cu efecte adverse.

Când vine pericolul dinafară, locotenenţii inofensivi nu te pot apăra. Lucruri normale într-un partid. Şi, tot la fel de normal este ca cei care vin din urmă să simtă o oportunitate de promovare când liderul este slăbit. Fii sigur că dacă te bagi într-un partid, te mănâncă mistreţii. Poţi amâna momentul, însă, până la urmă, se întâmplă.

Cea mai elegantă formă de eliminare a unui lider este să fie numit preşedinte de onoare. Asta e o consolare, ca un fel de împăiere. Dar, puţini reuşesc să ajungă la această performanţă. Până să ajungi împăiat, trebuie să enervezi multă lume. Îţi trebuie şi calităţi şi noroc.

Dacă ai noroc, ca Ion Iliescu şi Mircea Ionescu-Quintus, ai! (În paranteză fie spus, dacă aceştia doi au fost atacaţi şi beşteliţi de presă,cum n-a mai fost nimeni!). Dacă n-ai noroc, cum e cazul lui Mircea Geoană şi Crin Antonescu, n-ai noroc şi pace. Vorba cântecului: „Cine are noroc, are, / Cine n-are, n-are!”