Festivalul concurs Întâlnirea Umoriștilor, ediția a treia, 24-26 aprilie 2020

De Comunicat 19 Februarie 2020, 17:48 Cultura Brailei

afisCasa de Cultură a Municipiului Brăila, în colaborare cu Cenaclul Umoriștilor Brăileni (C.U.B.) Ștefan Tropcea, organizează cea de a treia ediție a Festivalului Concurs Întâlnirea Umoriștilor. Manifestarea va avea loc, în perioada 24-26 aprilie 2020, la Brăila, la Casa Memorială Petre Ștefănescu-Goangă.

Festivalul se dorește a fi un eveniment anual, competitiv şi are drept scop cultivarea literaturii umoristice – fabula, poezia umoristică, schița umoristică, aforismul - în literatura de gen a urbei. La concurs poate participa orice creator din țară, indiferent de vârstă.

Concursul se va desfășura pe două secțiuni, fiecare având tema sa. Pentru secțiunea UMOR PE RIME (fabulă şi poezie umoristică) a fost aleasă tema Prinsul la înghesuială, iar pentru secțiunea PROZĂ SCURTĂ (schiţă umoristică și aforisme) tema este Iubind în taină. Concurenții pot participa la ambele secţiuni și subsecțiuni, însă nu pot obţine decât un premiu (cel cu valoarea cea mai mare).

Lucrările vor fi trimise până la data de 3 aprilie 2020 (data poştei), într-un exemplar, cu motto (în plic se vor trece adresa, numărul de telefon şi, eventual, adresa de e-mail), pe adresa: Casa de Cultură a municipiului Brăila, Piaţa Poligon, nr.2, Brăila.

Jurizarea va avea loc în intervalul 6-9 aprilie 2020, lucrările primite urmând să fie analizate de un juriu prezidat de Mihai Frunză – președintele C.U.B. Câștigătorii vor fi invitați la Brăila, unde, pe 25 aprilie 2020, vor fi premiați în cadrul unui spectacol de gală.
Regulamentul concursului poate fi studiat pe site-ul instituției, la adresa www.culturabraila.ro

Manager
Emanoil Ciucașu

 

Autor Comunicat 19 Februarie 2020, 17:48 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii