”Familii”, spectacol la Teatrul ”Maria Filotti” Brăila

De A.Frangu 06 Noiembrie 2017, 19:09 Cultura Brailei

familii, afis spectacolMiercuri, 8 noiembrie 2017, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului ”Maria Filotti” Brăila are loc spectacolul ”Familii”, spectacol spectacol din cadrul turneului național ”Manifest pentru dialog”, un proiect susținut de BRD –Groupe Société Générale. Regia spectacolului este semnată de Eugen Jebeleanu.

Co-producători: Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu,Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu - Facultatea de Litere şi Arte -Departamentul de Artă Teatrală şi Centrul de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului

Turneul se desfășoară în perioada 5-24 noiembrie 2017 în 10 orașe din țară, iar după spectacol are loc o discuție cu publicul, în prezența actorilor, moderată de regizor și un psiholog.

După cum aflăm din comunicatul de presă dat publicității, ”Familii” își propune să aducă în prim-plan teme relevante pentru societatea contemporană. „Familii”, în regia lui Eugen Jebeleanu, este cel de-al treilea spectacol de teatru ce abordează teme sociale complexe din cadrul turneului național “Manifest pentru dialog“, un proiect susținut de BRD –Groupe Société Générale.

 „Familii” este un spectacol de teatru social care dă voce unor povești de viață, aparent banale, ale unor copii, frați, părinți sau soți. Personajele se confruntă cu sentimentul de abandon, fuga de responsabilitate, nevoia
confirmărilor, identificarea rigidă cu părinții sau dimpotrivă, refuzul acesteia, patetismul întâlnirilor defamilie, însușirea rolului de părinte, inducerea și resimțirea culpabilității.

Prin această piesă de teatru, regizorul caută să pună întrebări spectatorului, să îi trezească spiritul critic și civic, să creeze empatie și să îl facă să reflecteze asupra unor preconcepții sau etichetări de excluziune socială.

Spectacolul suprinde povești de viață diferite care se intersectează și își modifică parcursul: doi frați vitregi nevoiți să conviețuiască împotriva voinței lor, o tânără mamă ce se confruntă cu alcoolismul soțului ei, un frate și o soră ce se reîntâlnesc cu ocazia decesului mamei lor și un cuplu tânăr ce trece prin momente de criză.

Din distribuție fac parte actorii Ioana Cosma, Oana Marin,Vladimir Petre, Ioan Paraschiv, Gabriela Pîrlițeanu, Ștefan Tunsoiu, IustinianTurcu și Claudiu Urse.

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani.

 

Autor A.Frangu 06 Noiembrie 2017, 19:09 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii