Câștigătorii Festivalului Poeților din Balcani Brăila 2015

De Redactia 21 Septembrie 2015, 13:28 Cultura Brailei

Balcanica 2015Festivalul Poeților din Balcani România - Croația, ediția a IX - a  și-a desemnat sâmbătă seara câștigătorii. După două zile în care la Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila au avut loc lansări de carte, recitaluri de poezie și muzică, dezbateri pe tema balcanismului în literatură, cu referiri speciale la literatura contemporană română şi croată, a venit momentul mult așteptat. Imediat după lansarea volumului “Balcanica 9. Poeţi români şi croați” au fost decernate premiile.

Acordarea Premiului BALCANICA pentru poezie românească a reprezentat o decizie dificilă pentru juriu, aceștia acordând premiul ex aequo, poeților Mihail Gălățanu (București) și Emilian Marcu (Iași). Premiul BALCANICA pentru poezie croată i-a revenit lui Dražen Katunarić. Premiul BALCANICA OPERA OMNIA i-a fost decernat lui Șerban Foarță (Timișoara). Premiul BALCANICA pentru traducere din limba țării partenere a fost câștigat de Liubița Raichici (Reșița).

Vă reamintim că organizatorii “Festivalului Poeţilor din Balcani” România – Croația, ediţia a IX –a, desfășurat în perioada 18 – 19 septembrie 2015 au fost Consiliul Judeţean Brăila, Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila şi Filiala de Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România.

“Festivalul Poeţilor din Balcani” este un proiect cultural de anvergură ce se întinde pe durata unui deceniu, prima ediţie fiind în 2007. Scopul festivalului este de a iniţia un dialog intercultural între literaturile balcanice, invitând în fiecare an reprezentanţi ai ţărilor din regiune pentru a-şi promova cultura şi creaţiile literare.

 

Autor Redactia 21 Septembrie 2015, 13:28 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii