Pentru cine se mai cere autonomie?

Cine şi pentru cine mai cere autonomie secuiască în cele două judeţe? Până mai ieri se reclamau drepturile secuilor pentru scaunele care le-ar aparţine. În tabelul recentului referendum, 2011, nu există rubrică „secui”, iar în cea cu „alte etnii” figurează doar 1062 de persoane. Dacă din cei 1062, jumătate sunt secui, deci 531, este posibil ca pentru o asemenea colectivitate etnică să se instituie regim de autonomie?

Secuii pretind că cele două judeţe, Harghita şi Covasna, sunt stăpânite de secole de ei şi că cererea de autonomie este îndreptăţită. Se înţelege că maghiarii nu au drepturi istorice asupra scaunelor secuieşti, mai ales că toată dictatura lor a umilit pe secui, considerându-i etnie inferioară şi transformându-i în servitori la castelele nemeşilor şi în păzitori la graniţă. Din statistica budarestană reiese că nici în 1900,  la recensământ, secuii nu au figurat cu rubrică de etnie separată, iar acest fenomen s-a desfăşurat la fel până în zilele noastre.

Povestea autonomiei secuieşti este o certă dovadă că dezvăluirile istorice nu îndreptăţesc cu nimic cererile ungurilor şi atunci ei au fost nevoiţi să se folosească de drepturile secuilor, pentru a-şi atinge scopul revanşard.

Cu câtva timp în urmă, am citit despre unele atitudini de revoltă din partea unor secui îndrăzneţi prin care îşi exprimau dezacordul faţă de solicitarea maghiarilor ca toţi secuii să se declare maghiari. Şi iată că datele recensământului atestă reuşita maghiarilor: secui nu mai există. Şi, chiar dacă ar exista, într-un regim de autonomie maghiară, secuii ar fi din nou trataţi ca slugi, datori fiind de răsplată pentru „autonomie”. Ei, secuii, sunt mai autonomi, adică mai liberi, cu o viaţă mai liniştită sub o conducere românescă, faţă de o dominaţie fascisto-hortistă maghiară, care s-a obrăznicit continuu să-i asimileze şi iată că au reuşit, păcălindu-i că vor lupta pentru drepturile lor.

Suntem singura ţară din jurul Ungariei în care rătăciţii ei afişează pretenţia autonomiei. Ştie ea, Ungaria, că Transilvania colcăie de bogăţii, de aceea celelalte provincii îi interesează mai puţin. Au intuit slăbiciunea toleranţei românilor şi astfel impertinenţa îi împinge până la cele mai murdare sfidări. În timp ce alte ţări pun bariere la graniţă până şi oficialilor unguri, respingând cu demnitate şi curaj orice încercare de imixtiune în viaţa ţării, sub pretextul sprijinului oferit minorităţilor, la noi în ţară  urmaşii hortişti profanează pe eroii români şi simbolurile statale, batjocoresc limba şi dispreţuiesc pe cetăţenii românii minoritari în cele două judeţe.

Peste toate acestea, sub oblăduirea unui preşedinte, (care acum nu mai este preşedinte al românilor), au introdus în ţară, fără oprelişti, formaţiuni iredentiste care instruiesc pe tinerii maghiari, pregătindu-i spiritual şi milităresc pentru o eventuală confruntare cu românii. În faţa unor asemenea acţiuni duşmănoase, conducerea ţării are obligaţia de a respinge, a interzice, a condamna toate aceste provocări desfăşurate sub ochii românilor, cu intenţia de a-i intimida. In cazul respingerii acţiunii cu fascistul Niro, ni s-a dat un exemplu de curaj şi demnitate din partea puterii româneşti.

Şi mai e ceva: dacă cetăţeni maghiari se simt înnegriţi de trecutul fascistului Niro:„Frunda Gyorgy l-a calificat drept fascist în faţa ţării şi a lumii”,  „Smaranda Enache l-a făcut pe scriitor adept al partidului crucilor cu săgeţi şi s-a opus reînhumării lui”, (Condeiul ardelean, 27 iulie -23 august, 2012, pag. 13, traduceri din presa maghiară), cum consideră aceşti indivizi storşi de orice dram de omenie că poporul român suveran şi independent poate tolera invazia cadavrelor fasciste pe pământul său? Ne este de ajuns liota criminalilor trăitori!

Ar trebui să se lămurească cert demersul maghiarilor privind pretenţiile de autonomie, atâta vreme cât ei înşişi recunosc că „în special faţă de autonomie…comunitatea internaţională manifestă o atitudine destul de ambiguă,… nu susţine în mod deschis autonomia. Dreptul internaţional nu conţine norma…constituirii autonomiilor…Majoritatea statelor manifestă o teamă faţă de autonomie, pentru că văd în ea o ameninţare asupra integrităţii teritoriale  şi a suveranităţii… În multe alte cazuri, comunitatea internaţională descurajează  aspiraţiile autonomiste ale minorităţilor” (idem Condeiul ardelean).

Şi, dacă aşa stau lucrurile, ca ţară cu statut de membru al Uniunii Europene, cum îndrăzneşte Ungaria susţinerea ungurilor, risipiţi în Transilvania, să ceară autonomia pitindu-se în spatele secuilor, chiar dacă istoria nu dă maghiarilor niciun drept? Sentimentul unei naţii superioare îi alimentează pe unguri într-o manieră dezgustătoare, mai ales că pe arenele Europei nu s-au afirmat, în decursul vremii, cu vreun merit deosebit, care să-i încununeze naţia cu alese aprecieri, cu simpatie şi respect.

Din alt punct de vedere, maghiarii consideră că mai pot avea vreo susţinere tovărăşească de la vreo ţară, când se ştie ce măcel criminal au săvârşit în anii 1940 – 1944 asupra românilor din Transilvania, şi se mai ştie de spionajul murdar al popei Tokeş, care cere, separat de UDMR, o autonomie a lui.

Intenţia unei noi invazii în România pune din nou în evidenţă pofta de ucigaşi şi lăcomia acestui neam de a lua ce nu este al lui, ce nu i se cuvine. A trecut vremea când moftul vreunui suveran de colectivităţi barbare, declanşa urgii în vecinătăţi, sub impulsul dorinţei de învingător, care îi deschidea drumul spre stăpânire şi subjugare.

Dacă, după 70 de ani, Ungaria intenţionează să transforme din nou Transilvania într-o scenă însângerată, s-ar putea să-şi semneze iarăşi un certificat de popor sălbatic, migrator, izolat,  renegat. Nu puterea de distrugere îţi asigură locul între popoarele demne, ci omenia, buna convieţuire, capacitatea creatoare, aspiraţia spre prietenie.

Este dificil de acceptat ideea că maghiarii reclamă statutul de stăpâni asupra unui teritoriu pe care, atunci când au emigrat din ţinutul hunesc al rădăcinilor lor, l-au găsit populat de colectivitatea dacică cu un strat consistent de istorie, aşa cum înşişi cronicarii lor o recunosc, aşa cum relicvele arheologice din străfunduri atestă adevărul despre daci.

Merge spre un ridicol amar faptul că maghiarii trâmbiţează autonomia ţinutului secuiesc, ştiind că ei nu au nicio bază pe care să-şi sprijine pretenţia. Cu viclenia care îi caracterizează, i-au scos pe secui în faţă, deşi i-au maghiarizat topindu-le identitatea etnică şi, deci, „Pământul Secuiesc” este ţinut unguresc, înstăpânit cu jaf, înşelătorie şi cinism.

Migratorilor, vă spunem NU autonomiei pe pământ românesc, că preşedintele nu este singur în această ţară şi nu vă poate „răsplăti” cu autonomia pentru ”fidelitatea” voastră!
Prof. Georgeta CIOBOTĂ

Sursa: revista Dacoromania nr.69