ZIUA BATALIONULUI 72 GENIU ”GENERAL CONSTANTIN SAVU”

De Redactia 27 Februarie 2019, 12:34 Administrative

În data de 25.02.2019, Batalionul 72 Geniu ”General Constantin Savu” din garnizoana Brăila, a sărbătorit ziua unității, aniversarea a 153 de ani de la înfiinţarea primei companii de pontonieri din armata României.

Specialitatea pontonieri, parte importantă din arma geniu, a luat fiinţă ca urmare a procesului de modernizare a armatei Principatelor Unite Române, când la data de de 25 februarie 1866 se înfiinţează prima companie de pontonieri condusă de căpitan Anton Berindei, cartiruită în cazarma Sfântu Gheorghe, la Bucureşti.

De-a lungul timpului militarii pontonieri ai acestui batalion au dus mai departe tradiţiile şi valorile înaintaşilor, au avut posibilitatea de a-şi demonstra utilitatea şi profesionalismul, prin amenajarea şi deservirea unor puncte de trecere pe pod de pontoane, peste cursuri de apă sau prin misiuni de intervenţie în caz de calamitate naturală în sprijinul populaţiei civile.

În cadrul manifestărior prilejuite de acest eveniment, la sediul batalionului, a avut loc un ceremonial militar-religios şi depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor pontonieri din incinta unităţii și din cadrul Ansamblului Comemorativ al Eroilor Neamului. La aceste activităti au participat comandantul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, colonel Vasile IONESCU, oficialităţi ai instituţiilor din garnizoana Brăila, Gl.bg. Gheorghe SOARE, șef direcție specială în cadrul Secretariatului General al Guvernului, comandanții unităților militare subordonate Bg. 10 Geniu, membrii ai Asociației Cadrelor Militare în rezervă și în retragere din arma geniu ,,General Constantin Hârjeu” şi alte cadre în rezervă ai armei geniu.

Plt.adj.pr. Stelică Mocanu

 

 

 

Autor Redactia 27 Februarie 2019, 12:34 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii