Silistea: Sezatoarea de Dragobete, spectacol de suflet si culoare

De Alexandrina Iordache 24 Februarie 2014, 02:45 Stiri din judet
Obiceiurile practicate la o sezatoare sateasca au fost readuse in fata spectatorilor sâmbata, 22 februarie 2014, de Ansamblul ”Spicul” din comuna Silistea, judetul Braila. Evenimentul a avut loc la Caminul Cultural si a fost organizat de Primaria Silistea, judetul Braila, Scoala Gimnaziala Silistea, Ansamblul folcloric „Spicul” Silistea si revista „Infozone”, publicatie de informare rurala.

Ideea organizarii sezatorii de Dragobete a apartinut Gabrielei Popa, director infoZONE, care s-a implicat in organizare iar cel care a facut posibila realizarea acestui eveniment cultural a fost primarul comunei Silistea, Ilie Efteme.

Evenimentul s-a bucurat de sustinerea localnicilor, parintii copiilor pregatind si oferind ca la orice sezatoare, gogosi, floricele, placinta si prajituri realizate in casa alaturi de traditionalii mici serviti calzi, cu pâine si mustar, oferiti de Primarie.

Parteneri media ai evenimentului au fost Infozone Media, Agentie Regionala de Stiri Europere si ziarul „Infoest”.

Prima editie a manifestarii ”Sezatoare de Dragobete” a fost un spectacol de suflet si culoare. In holul Caminului Cultural au fost amenajate standuri unde au fost expuse pliante cu prezentarea comunei Silistea, revista scolara ”Mozaic”, diplomele primite de Ansamblul ”Spicul” si Ansamblul ”Romanita” din comuna Romanu, invitat la eveniment.

Nu au lipsit nici prezentarile de carte. Astfel, Alexandrina Roman, scriitor din comuna Liesti, participanta la manifestare cu Ansamblul ”Cununita satului” Liesti, jud. Galati, a expus volumele ”Magia plaiului liestean”, ”O viziune a sentimentelor” si ”Culegere de folclor liestean” realizata impreuna cu Gheorghe Ignat.

Mihai Vintila, din localitate, a expus volumele de poezie ”Primii pasi”, ”Fiare si oameni”, ”Ordine în gânduri”, ”Reverenta cuvintelor” al Asociatiei pentru promovarea realizarilor artistice in care i-au fost publicate mai multe poezii dar si volumul ”Dincolo de marketing”. Deoarece volumele expuse au atras atentia elevilor din Silistea, la sfârsitul manifestarii, autorul a oferit elevilor volumele expuse.

Sala in care s-a desfasurat evenimentul a fost împodobita cu obiecte specifice portului popular, scoarte, servete cusute manual, obiecte casnice specifice zonei rurale (oale de lut, strachini, linguri de lemn, fier de calcat cu jar, lampa cu gaz etc., lada de zestre). Pe scena, amenajata pentru desfasurarea activitatilor lucrative, se aflau ustensile necesare lucrului de mâna: cosuri cu ghemuri de lâna de diverse culori, andrele, fus si furca pentru tors lâna etc.

In aceasta atmosfera de sarbatoare si de lucru, oaspetii au fost primiti cu pâine si sare. Atât gazdele, Ansamblul „Spicul”, cât si invitatii, Ansamblul folcloric ”Romanita” din comuna Romanu si Ansamblul Folcloric ”Cununita satului” din comuna Liesti, judetul Galati, purtau frumoase costume nationale specifice zonei din care proveneau.

A fost un spectacol de culoare pornind de la albul iilor si costumelor populare barbatesti pâna la negru si rosu de diverse nuante din poalele fetelor, costumul barbatilor sau cusaturile de pe ii. Functie de zona din care proveneau, alte pete de culoare inviorau costumul: galben, bleu.

Evenimentul a fost deschis de prof. Ecaterina Stanciu, directorul Scolii Gimnaziale Silistea, care ureaza bun venit tuturor participantilor si multumeste Gabrielei Popa si primarului Ilie Efteme pentru ideea organizarii sezatorii si sprijinul acordat in reusita acesteia.

Prezentarea Ansamblului ”Spicul”, de la primii pasi in ale dansului popular, prima recunoastere pe plan judetean si pâna la evenimentele culturale organizate in cadrul comunei, a fost facuta printr-un material video.

Dupa urarile de succes adresate de cei trei primari prezenti, Ilie Efteme - comuna Silistea, Gheorghe Vasilache - comuna Romanu, Iulian Bot - comuna Liesti, preotul Daniel Ion a salutat initiativa infiintarii ansamblului ”Spicul”, a felicitat dansatorii, factorii de raspundere care s-au implicat in realizarea acestui proiect cultural si a facut câteva recomandari pentru viitoarele activitati.

Având ca fundal elevii Scolii gimnaziale Silistea, îmbracati în costume populare, care s-au ocupat de partea lucrativa a sezatorii (fetele mai mici tricotau iar cele mai mari torceau), dansul si cântecul popular au fost vedete.

Rând pe rând, dupa o scurta prezentare a localitatii de unde proveneau, membrii ansamblurilor folclorice au încântat audienta cu suitele de dansuri populare si au interpretat melodii populare.

Primii care au deschis programul artistic au fost membrii Ansamblului Folcloric ”Spicul” Silistea.
Ansamblul ”Spicul”, desi la început de activitate, fiind infiintat oficial in luna februarie 2013, a reusit sa obtina mentiune si premiul special al Revistei ”Infozone” la festivalul interjudetean ”La portile dorului” cu juniorii. Seniorii au participat la festivalul ”Lada de zestre” unde au obtinut premiul II, iar primul spectacol in fata localnicilor a avut loc, tot la Caminul Cultural, la Serbarea de Craciun.

Imbracati in frumoase costume populare specifice zonei, realizate la Manastirea Tismana, membrii ansamblului au deschis sezatoarea cu o întoarcere în timp prezentând traditiile legate de Dragobete: intâlnirea fetelor si pregatirea pentru întâlnirea cu baietii (maturarea casei, aranjarea lazii de zestre, impodobirea casei). Nu peste mult timp au aparut si baietii care, mai întâi s-au spalat cu zapada, au cules flori pe care le-au oferit fetelor si de la care au asteptat si primit un sarut.

Adevarati artisti, s-au prezentat la înaltimea asteptarilor. Dansurile populare interpretate de membrii ansamblului, copii, juniori si seniori, au încântat localnicii si invitatii, fiind rasplatiti cu ropote de aplauze. Din repertoriu nu au lipsit ”Stânga” si ”Hora-n doua parti”.

Programul sustinut a cuprins alaturi de dansuri, momente de recitare si cântece populare interpretate de Brânza Gabriela, Ciuclaru Samira, Stancescu Felicia, Saghin Alexandra, Stan Alexia si Mirica Bianca.

Mirica Bianca, din Muchea - sat component al comunei Silistea, are 6 ani si a fost cel mai mic participant la sezatoare. Ea a interpretat melodia ”Sunt o fata frumusica” dar am admirat-o si dansând alaturi de colegele ei mai mari.

Sezatoarea a continuat cu  programul sustinut de Ansamblul Folcloric ”Romanita” din comuna Romanu, ansamblu rasplatit, în anul 2013, de Directia de Cultura Braila cu o diploma de onoare pentru implicarea in promovarea folclorului local. Cu o activitate bogata încununata cu premii la festivaluri interjudetene, judetene si nationale, Ansamblul ”Romanita” a încântat întotdeauna cu dansurile populare dar si cu obiceiurile specifice zonei.
 
Un succes rasunator a avut la Festivalul ”Euro Dance” de la Otopeni unde a câstigat locul I iar anul 2013 le-a adus primul trofeu la Festivalul ”Flori pentru mama” de la Focsani. La sezatoarea de la Silistea au prezentat, într-o interpretare deosebita, o suita de dansuri populare specifice care a fost rasplatita cu aplauze de spectatori. Costumul popular, tinuta dansatorilor au impresionat.


Programul artistic al sezatorii a fost încheiat de Ansamblul Folcloric ”Cununita satului” din Liesti. Liesti este ”un sat magic prin bogatia folclorului si frumusetea sufletului omenesc” care a tinut la traditie si portul national spunea, in prezentarea facuta, Alexandrina Roman, scriitoare din Liesti, autoare impreuna cu Gheorghe Ignat a volumului ”Culegere de folclor liestean” care cuprinde tezaurul folcloric al zonei.

Ansamblul ”Cununita satului” din Liesti a participat la multe festivaluri de folclor, a câstigat multe trofee si locul I la Festivalul de la Mamaia. De altfel chiar la Liesti se organizeaza un festival de folclor. Din aceasta zona folclorica, Ansamblul ”Cununita satului” a adus nu numai frumusetea costumelor populare ci si tinuta mândra, eleganta a dansatorilor, frumusetea dansurilor si cântecelor, o interpretare pe masura premiilor câstigate. Si aici, la Silistea, ca si pe alte scene, prestatia membrilor ansamblului a fost apreciata si aplaudata de spectatori.

Partea muzicala a fost sustinuta atât de un grup vocal feminin cât si de solisti. Printre ei l-am remarcat pe Tabacaru Florin Alexandru, de 10 ani, care a interpretat melodia ”Frunza verde maracine” si care, dupa cum mi-a spus, face parte din echipa de dansuri si are un frate in ansamblu.

In incheierea sezatorii Gabriela Popa, director Infozone, a oferit diplome de participare primarilor celor trei localitati: Vasilache Dumitru, Iulian Bot, Ilie Efteme si coregrafilor ansamblurilor folclorice: Mioara Dibu, Cleopatra Chihai si Gheorghe Mihalache.

 

Autor Alexandrina Iordache 24 Februarie 2014, 02:45 Stiri din judet
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Litera 13  carti pdf gratis

 

 

Publicitate