Circulaţia pe DJ 212 - "Drumul Mării" a fost reluată
Circulaţia pe DJ 212, cunoscut ca ''Drumul Mării'', unde o cisternă încărcată cu 23 tone de bioetanol s-a răsturnat miercuri la prânz, a fost reluată joi seară, după ce încărcătura a fost transbordată în două cisterne mai mici, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila, maior Ştefan Stoian.
Accidentul s-a produs între localităţile brăilene Spiru Haret şi Cuza Vodă, iar zona a fost asigurată în tot acest timp de forţe ale ISU, poliţişti şi jandarmi, care au ajutat la transbordarea bioetanolului în cisterne, operaţiunea fiind grăbită şi de codul galben de ninsoare anunţat pentru joi în judeţul Brăila.
Maior Ştefan Stoian a declarat, pentru AGERPRES, că, deşi la faţa locului a fost trimisă o macara de mare tonaj pentru a repune pe roţi cisterna, pentru siguranţă, s-a luat decizia ca marfa să fie mutată în alte cisterne mai mici.
"Cisterna a căzut în afara părţii carosabile, la o diferenţă de nivel de doi metri şi exista pericolul ca macaraua să cadă peste cisternă, de aceea s-a luat decizia ca bioetanolul să fie transbordat în cele două cisterne. S-a lucrat contra cronometru, pentru că în zona noastră astăzi este anunţat cod galben de ninsoare", a declarat Ştefan Stoian.
Operaţiunea de transbordare a celor 23 tone de bioetanol a durat 12 ore şi s-a desfăşurat fără incidente, nefiind necesară măsura de evacuare a populaţiei, deoarece zona unde s-a răsturnat cisterna se afla în câmp, iar scurgerile înregistrate au fost în cantitate mică.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu