Actualitatea lui Eminescu

Eminescu se bucurã de o actualitate mereu reînnoitã. Opera lui poeticã l-a încununat cu nimbul nemuririi, fãcându-l sã renascã cu fiecare generatie. Dar Eminescu nu este numai poet. Este si gânditor politic. Sub acest aspect, nu s-a realizat în jurul numelui sãu acea unanimitate de simtire care l-a consacrat definitiv pe poet.

Controversa a izbucnit încã de pe timpul când îsi scria articolele în "Timpul". Unii n-au vãzut în campania de presã a lui Eminescu decât pe scribul de partid, plãtit sã-si împroaste cu invective adversarii ; altii au explicat vehementa de limbaj a articolelor lui cu începuturile bolii care avea sã-i întunece mintea câtiva ani mai târziu ; altii, în sfârsit, le-au pus pe seama temperamentului sãu pasional, care nu si-ar fi gãsit cea mai bunã întrebuintare în acest domeniu. Toti acesti critici ai activitãtii lui ziaristice socotesc cã articolele din "Timpul" dãuneazã geniului sãu.
Din fericire pentru memoria lui Eminescu, s-au gãsit si multi reprezentanti de frunte ai culturii românesti care si-au format alte pãreri despre activitatea lui ziaristicã. Scurtu, Chendi, Densuseanu, Iorga, Bogdan, Aurel C. Popovici, Puscariu, Mehedinti, Slavici, Goga si altii - cum ne informeazã D. Murãrasu - se înclinã cu aceeasi admiratie si în fata gazetarului Eminescu : "O stranie simtire, umbra geniului te atinge când observi cã nici una din marile chestiuni ale politicii românesti actuale nu a rãmas neobservatã de Eminescu" - scrie Bogdan, - iar Octavian Goga : "Prin scrisul lui Eminescu a cerut cuvânt ideea integralitãtii nationale cu toate atributele ei logice".

Dupã moartea lui Eminescu, articolele lui au rãmas brusc în uitare. Pe cât de sus se ridicase poetul în pretuirea contemporanilor, pe atât de putin interes mai trezea în suflete activitatea lui ziaristicã. Într-o anumitã mãsurã, era fireascã aceastã reactiune inegalã a publicului fatã de diferitele sectoare ale scrisului eminescian. Risipa zilnicã a talentului într-o gazetã este legatã de anumite circumstante, de un anumit decor politic, care, schimbându-se, scoate din circulatie si productia închinatã cotidianului. Rar sunt gazetarii care rãmân în constiinta unei epoci si dupã ce le-a cãzut pana din mânã. Dar lipsa de pietate a contemporanilor fatã de scrisul lui Eminescu din gazete are si un dedesubt. La disparitia gazetarului Eminescu din constiinta publicã au contribuit toti acei politicieni care au fost atacati cu înversunare în timpul vietii lui de la tribuna ziarului "Timpul". Poetul putea fi ridicat în slava norilor, si era bine sã fie asa, pentru cã ajuta sã se steargã din amintire nesuferitul polemist ; în schimb gazetarul, autorul a sute de articole scânteietoare de inteligentã, a fost lãsat sã populeze doar arhivele Academiei si nici aici n-a avut pace deplinã. Mâini sacrilege au smuls file din colectia "Timpului".

Abia în 1905, din pietate si îngrijirea lui Ion Scurtu, comoara de gândire eminescianã, împrãstiatã în studii si articole, se reintegreazã în patrimoniul spiritual al neamului. "Scrierile politice si literare" ale lui Eminescu reprezintã o datã în istoria spiritului românesc ; geniul sãu complex era menit sã dea un nou impuls energiei nationale la începutul secolului al XX-lea. Cum generatia pe care a stigmatizat-o Eminescu cu o nemaipomenitã violentã de limbaj se stinsese între timp, privirea cititorului de atunci era mai degajatã decât a contemporanilor poetului, câstigase distanta necesarã pentru a descoperi dincolo de efemer cheile de boltã ale gândirii lui politice. Eminescu nu era un gazetar de ocazie si nici nu se lãsa surprins de evenimente. El dãdea evenimentului interpretarea cuvenitã din centrul existential al unei conceptii bine legate, pe care si-o fãurise cu pretul unor intense cercetãri . Generatia premergãtoare rãzboiului de întregire era si mai aptã sufleteste sã-i descopere sensul profund al articolelor lui. Ea trãia într-o perioadã care promitea sã traducã în fapt tezele sustinute de Eminescu cu 40 de ani înainte.