Daraveri de clopotniţă

Nominalizarea lui Sebastian Lăzăroiu la ministerul Muncii ne arată un preşedinte care a pierdut complet simţul realităţii. Întâmplarea face ca acesta să fie unul din ministerele unde democraţii chiar au competenţe, numai dacă-l amintim pe fostul ministru Gheorghe Barbu, una din puţinele prezenţe decente în guvernele post-decembriste. În plus, este o umilire gratuită a lui Emil Boc şi a democraţilor, o arătare a muşchilor inutilă după demonstraţia de obedienţă de la Congres.

La fel şi brusca aducere în discuţie a modificării Constituţiei într-un moment în care fratele său îl băgase din nou în bucluc indică o din ce în ce mai redusă preocupare pentru salvarea aparenţelor. Exceptând eliminarea prezumpţiei de dobândire licită a averii, care este, totuşi, un abuz, oricât de popular ar suna – nu înţeleg de ce procuratura nu poate demonstra caracterul ilicit al unei averi, când de cele mai multe ori este mai mult decât evident că dintr-un salariu de funcţionar public nu se poate acumula avere de câteva sute de mii de euro – toate celelalte modificări ţin de războaiele personale ale lui Traian Băsescu şi aproape deloc de problemele societăţii. O analiză interesantă face Alina Mungiu – Pippidi, altfel una dintre susţinătoarele preşedintelui.

Din contră, aş spune că actuala Constituţie a reuşit să limiteze multe abuzuri (şi ar fi limitat şi mai mult dacă întreaga clasă politică nu şi-ar fi dat concursul) şi nu aş modifica nimic, decât poate elimina ambiguitatea care i-a permis preşedintelui să ignore de două ori majoritatea parlamentară şi să ducă traseismul politic la culmi inimaginabile.

În fine, nu înţeleg de ce alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin este aşa o mare tragedie. Din contră, asta va ridica miza acestor alegeri şi în mod sigur va duce la o prezenţă crescută. Oricum, tradiţia arăta că la turul doi este în general o participare mai slabă, deci oricum şi aşa legitimitatea era de cele mai multe ori mai mică. Nici nu-mi dau seama cât de mult poate ajuta PD, devreme ce USL a anunţat candidaţi comuni, ceea ce va face ca în marea majoritate a cazurilor să fie o bătălie “care pe care”. Nu ar fi primul caz în care “nu este pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte”. În actuala conjuctură politică, eliminarea unui tur nu schimbă nimic, din contră ajută la creşterea coeziunii USL. PD oricum nu avea cu cine să se alieze în turul II, iar PNL şi PSD merg pe candidaţi comuni (sau s-ar fi aliat în turul II).

Toate aceste trei subiecte ale săptămânii trecute sunt tot atâtea dovezi suplimentare ale unei rupturi complete de realitate a clasei politice româneşti, blocată în  “daraveri de clopotniţă”, cerşind câte-un “bine le-a mai zis-o” de la un public din ce în ce mai apatic şi mai restrâns.