Pe șestachele unui (micro)soft de comisie: abuzul prin inițiativă legislativă…

De Cezar A. Mihalache 20 Septembrie 2016, 09:56 Natiunea

Acolo este cel mai mare și grotesc abuz de funcție! În parlamentul în care câte un vier urcat în pomul abuzurilor strecoară poamele inițiativelor sale legislative fără a răspunde vreodată pentru dezastrele produse în oricare segment al societății. Fără a răspunde chiar și atunci când sunt atinse segmentele de securitate națională. Și fără a fi luat la întrebări nici măcar în clipa în care interesul personal și de grup politic este violent de vitriolant în formele sale de afișare legislativă.

În pomul poamelor PSD s-a urcat, din nou, și bunicuța Cati! Și este o performanță, dar nu l talentului, ci a nerușinării. Acela ca un fost ministru al Educației, care a făcut prăpăd în timpul mandatelor sale, a batjocorit școala românească, ba, prin ideile abracadabrante a ruinat-o definitiv, atât la nivelul infrastructurii, cât mai ales în sfera morală și de încredere, un astfel de personaj să urce iarăși în copac.

Și n-ar fi vorba că troaca puterii PSD ar fi atât de departe încât vierii și scroafele de partid să fie nevoiți să urce prin copaci pentru a o vedea mai bine. E la un pas de alegeri distanță și deja miroase a bucătărie de pocinoage social-democrate.

Și nu doar „Cati” se grăbește să-și pună de o parte „partea”. Ea doar a dat semnalul hăcuielii prin abuzul de inițiativă legislativă. Pentru că PSD-ul se vede deja bine așezat pe puterea dată, nu-i așa?!, de popor. Vede, nu doar guvernarea în ansamblu, ci toate colțurile rânduite după nevoile clicii de clacă.

Cati Andronescu doar a ieșit din rândul… așteptării. Iar sub acoperirea inițiativei legislative a meșterit, ca șefă a Comisei de învățământ din Senat, o modificare la Legea educației, prin care să pună de o parte ceea ce este mai de preț pentru politicieni în segmentul învățământului: directorimea de școli.

Printr-un abuz al dreptului la inițiativă legislativă, fosta ministăreasa a introdus un amendament prin care concursul de numire a directorilor de școli, ce ar fi putut fi pentru întâia oară depolitizat, să fie ținut în aceeași lesă al controlului clicilor de clacă politică. Pentru că organizarea înainte de alegeri a acestor concursuri ar fi fost poate cea mai bună intervenție tehnocrată pentru viitorul școlii românești. Pentru prima dată, desfășurat într-o zonă de neagresiune politică, concursurile ar fi fost strict legate de sfera de competențe. Ar fi fost un început pe care societatea ar fi trebuit mai apoi doar să-l protejeze în perspectiva întoarcerii la guvernările politice.

PSD-ul și-a pus însă emisarul la treabă, iar pentru a păstra mustăria de influențe și trocuri, Cati Andronescu a inițiat amendamentul vizând amânarea concursurilor, din toamnă aceasta, în primăvara viitoare. Adicătelea, din zona neintervențiilor politice în sfera de politizare predictibilă a fi cvasipesedistă.

Să nu se piardă carecumva o primă movilă de influențe și șantajuri politice. Pentru că PSD, și în general toate partidele, doar la asta se pricep. Dar, mai ales, să nu-și piardă partidul directorii racolați și impuși politic, printr-o securizare a posturilor de directori făcută chiar prin lege! Căci nu de manageri școlari are nevoie PSD-ul, ci de aceeași directorime politrucă aservită.

Vor urma, sau vor ieși la lumină, și alte inițiative ale unor foști miniștri PSD, sau ale unor pioni în numele acestora, de a pune la adăpost ceea ce, pe ultima sută de metri, tehnocrații ar putea scoate de sub nefasta influență politică.

Până mai ieri o credeam pe Ecaterina Andronescu doar mama și bunica plagiatorilor din partide, a nepotismului și corupției sistemice, a imposturii care ne-a dezagregat toate sectoarele societății. Prin abuzul fățiș al puterii de care dispune ca parlamentar, se dovedește însă o adevărată matroană a inculturii și batjocorii educaționale.

 

Autor Cezar A. Mihalache 20 Septembrie 2016, 09:56 Natiunea
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii