Austeritatea – resursa puterii pentru spertul electoral programat
De Cezar A. Mihalache
Ar fi o naivitate sa credem ca Traian Basescu a convocat sedinta de urgenta de mai deunezi de la Cotroceni din prea multa grija fata de popor. El a întrunit acea sedinta pentru nevoile sale electorale. Pentru ca, daca va veni al doilea val al crizei, guvernul nu va mai avea pur si simplu de unde sa faca rost de bani.
Si nu îl intereseaza pe Traian Basescu ca partidul de guvernamânt nu ar mai avea de unde sa plateasca salariile bugetarilor si pensiile, ci faptul ca s-ar putea sa nu mai aiba bani pentru sperturile electorale. Situatie în care nu ar trebui sa ne mire daca pentru întâia oara am asista (dar numai ca masura la limita) la avansarea unui proiect de lege care sa sanctioneze dur mita electorala. Un proiect inserat cât mai aproape de momentul alegerilor, care sa sanctioneze exemplar spertul electoral din pungile cu malai, faina si ulei, dar nu si felul de alocare selectiva a fondurilor „de dezvoltare” de catre ministrul Elena Udrea.
Traian Basescu trebuie sa gaseasca o solutie pentru a face fata unui eventual blocaj financiar datorat noului val al crizei. Nu, nu îl intereseaza evitarea blocajului în asigurarea bunei functionari a societatii, ci evitarea unui posibil refuz al institutiilor internationale de a mai acorda împrumuturi semnificative. Caz în care nu ar mai putea procura banii necesari împlinirii etapelor din traseul electoral de arvunire a voturilor prin acordarea în trepte a drepturile salariale si a partilor de pensii confiscate de catre guvern.
Or, este probabil ca obtinerea acestor bani sa devina tot mai dificila. Banii externi sunt mult mai scumpi, aflându-ne deja în zona de actiune a celui de al doilea val al crizei. Val declansat în urma cu mai multe saptamâni când, în Grecia, dupa ce UE a aprobat planul de salvare, companiile, dar si populatia, au început sa retraga masiv banii din banci pentru a-i pune „la saltea”. Fenomen care se repeta acum si în Portugalia si care poate duce la declansarea falimentelor de tara, mai ales daca din circuitul monetar normal vor iesi prea multi bani, iar acestia vor fi blocati în depozite nonbancare. Acesta este si motivul pentru care tot mai multi economisti „recomanda” celor doua tarii sa revina la monedele nationale pentru o perioada nedeterminata, efectele nefaste ale lipsei de încredere, manifestata prin scoaterea banilor din banci, putând fi rezolvata doar daca statele respective s-ar raporta la monedele anterioare si ar apela ulterior la devalorizari controlate.
Si în România ne-am putea confrunta cu o situatie de lipsa totala de încredere a companiilor si populatiei în sistem, urmata de transferul masiv al banilor „la saltea”. Adica în afara circuitelor de circulatie.
Sunt doar câteva din motivele pentru care FMI ar putea decide oricând sa reduca din cuantumul transelor de bani acordate periodic din „centura de salvare” (centura devenita, nu colac de salvare, ci supapa de functionare a statului), limitând resursele astfel încât guvernul sa aiba la dispozitie minimul necesar platii pensiilor si salariilor, fara a mai lasa loc de „plusuri” din care puterea sa-si traga banii necesari restimularii electorale.
În acest context, este evident ca prioritatea lui Traian Basescu o reprezinta asigurarea unei „anvelope” suplimentare peste minimul de functionare a sistemului, dar nu din grija pentru cetatenii sai, ca mijloc de completare a veniturilor împutinate, ci pentru a crea resursa de funizare a banilor pentru „stimulentele” electorale.
Si cum FMI ori alte institutii financaire dau de înteles ca nu vor mai acorda bani cu aceeasi lejeritate, pe tapet a fost pusa varianta crearii „anvelopei” necesare refidelizarii electorale prin avansarea unei nou program de austeritate. Prin cresteri masive a impozitelor pe case si masini, amânarea de la plata a drepturilor banesti cuvenite salariatilor, asostatilor sociali si pensionarilor, etc.
Daca nici în acest fel puterea nu-si va asigura bani necesari, este posibil sa asistam, ca o ultima masura, la lansarea unei adevarate prigoane a „donatorilor” si beneficiarilor de mita electorala, puterea trebuind sa-si asigure o marja a posibilitatilor fata de o opozitia care, lipsita de eventualul mecanism de acordare licita a „stimulentelor” electorale, ar fi pusa într-o situatie dificila. Este însa putin probabil sa ajungem acolo, noile masuri de austeritate putând asigura resursele necesare.
Desigur, se poate spune ca generalizarea masurilor de austeritate urmareste de fapt insinuarea unui mijloc persuasiv de scoatere a oamenilor în strada. De provocare cu orice pret a unei populatii mult prea linistite chiar si când îi sunt luate ultimele farâme de pâine de pe masa. Pentru ca este ceva fals în toate aceste masuri, orice initiator al unui asemenea plan, oricât de frustat ori batut în cap ar fi fost, ar fi cautat sa diminueze din efectul psihologic al masurilor, macar prin referirea la niste termene de aplicare amagitoare. În schimb, în loc sa vorbim de masuri de austeritate pe termene de maximum un an, aici se lucreaza cu o artilerie intentionat provocatoare, cu termene ce merg si pâna în 2014, fiind parca în mod voit un mesaj inuman, croit pentru a spulbera orice speranta a populatiei.
Iar daca nu este vorba de strategia unor incompetenti sadea, atunci în mod cert înseamna ca ne aflam în fata unui scenariu de manipulare care vizeaza scoaterea în strada a românilor. Fie si doar pentru a avea motivatia decretarii (daca puterea nu va face rost de suficienti bani pentru spaga electorala) a starii de urgenta, care va justifica prelungirea exercitarii puterii dincolo de pragul alegerilor la termen. O prelungire pe termen nelimitat, pâna la strângerea fondurilor necesare ciubului electoral.
Si nu îl intereseaza pe Traian Basescu ca partidul de guvernamânt nu ar mai avea de unde sa plateasca salariile bugetarilor si pensiile, ci faptul ca s-ar putea sa nu mai aiba bani pentru sperturile electorale. Situatie în care nu ar trebui sa ne mire daca pentru întâia oara am asista (dar numai ca masura la limita) la avansarea unui proiect de lege care sa sanctioneze dur mita electorala. Un proiect inserat cât mai aproape de momentul alegerilor, care sa sanctioneze exemplar spertul electoral din pungile cu malai, faina si ulei, dar nu si felul de alocare selectiva a fondurilor „de dezvoltare” de catre ministrul Elena Udrea.
Traian Basescu trebuie sa gaseasca o solutie pentru a face fata unui eventual blocaj financiar datorat noului val al crizei. Nu, nu îl intereseaza evitarea blocajului în asigurarea bunei functionari a societatii, ci evitarea unui posibil refuz al institutiilor internationale de a mai acorda împrumuturi semnificative. Caz în care nu ar mai putea procura banii necesari împlinirii etapelor din traseul electoral de arvunire a voturilor prin acordarea în trepte a drepturile salariale si a partilor de pensii confiscate de catre guvern.
Or, este probabil ca obtinerea acestor bani sa devina tot mai dificila. Banii externi sunt mult mai scumpi, aflându-ne deja în zona de actiune a celui de al doilea val al crizei. Val declansat în urma cu mai multe saptamâni când, în Grecia, dupa ce UE a aprobat planul de salvare, companiile, dar si populatia, au început sa retraga masiv banii din banci pentru a-i pune „la saltea”. Fenomen care se repeta acum si în Portugalia si care poate duce la declansarea falimentelor de tara, mai ales daca din circuitul monetar normal vor iesi prea multi bani, iar acestia vor fi blocati în depozite nonbancare. Acesta este si motivul pentru care tot mai multi economisti „recomanda” celor doua tarii sa revina la monedele nationale pentru o perioada nedeterminata, efectele nefaste ale lipsei de încredere, manifestata prin scoaterea banilor din banci, putând fi rezolvata doar daca statele respective s-ar raporta la monedele anterioare si ar apela ulterior la devalorizari controlate.
Si în România ne-am putea confrunta cu o situatie de lipsa totala de încredere a companiilor si populatiei în sistem, urmata de transferul masiv al banilor „la saltea”. Adica în afara circuitelor de circulatie.
Sunt doar câteva din motivele pentru care FMI ar putea decide oricând sa reduca din cuantumul transelor de bani acordate periodic din „centura de salvare” (centura devenita, nu colac de salvare, ci supapa de functionare a statului), limitând resursele astfel încât guvernul sa aiba la dispozitie minimul necesar platii pensiilor si salariilor, fara a mai lasa loc de „plusuri” din care puterea sa-si traga banii necesari restimularii electorale.
În acest context, este evident ca prioritatea lui Traian Basescu o reprezinta asigurarea unei „anvelope” suplimentare peste minimul de functionare a sistemului, dar nu din grija pentru cetatenii sai, ca mijloc de completare a veniturilor împutinate, ci pentru a crea resursa de funizare a banilor pentru „stimulentele” electorale.
Si cum FMI ori alte institutii financaire dau de înteles ca nu vor mai acorda bani cu aceeasi lejeritate, pe tapet a fost pusa varianta crearii „anvelopei” necesare refidelizarii electorale prin avansarea unei nou program de austeritate. Prin cresteri masive a impozitelor pe case si masini, amânarea de la plata a drepturilor banesti cuvenite salariatilor, asostatilor sociali si pensionarilor, etc.
Daca nici în acest fel puterea nu-si va asigura bani necesari, este posibil sa asistam, ca o ultima masura, la lansarea unei adevarate prigoane a „donatorilor” si beneficiarilor de mita electorala, puterea trebuind sa-si asigure o marja a posibilitatilor fata de o opozitia care, lipsita de eventualul mecanism de acordare licita a „stimulentelor” electorale, ar fi pusa într-o situatie dificila. Este însa putin probabil sa ajungem acolo, noile masuri de austeritate putând asigura resursele necesare.
Desigur, se poate spune ca generalizarea masurilor de austeritate urmareste de fapt insinuarea unui mijloc persuasiv de scoatere a oamenilor în strada. De provocare cu orice pret a unei populatii mult prea linistite chiar si când îi sunt luate ultimele farâme de pâine de pe masa. Pentru ca este ceva fals în toate aceste masuri, orice initiator al unui asemenea plan, oricât de frustat ori batut în cap ar fi fost, ar fi cautat sa diminueze din efectul psihologic al masurilor, macar prin referirea la niste termene de aplicare amagitoare. În schimb, în loc sa vorbim de masuri de austeritate pe termene de maximum un an, aici se lucreaza cu o artilerie intentionat provocatoare, cu termene ce merg si pâna în 2014, fiind parca în mod voit un mesaj inuman, croit pentru a spulbera orice speranta a populatiei.
Iar daca nu este vorba de strategia unor incompetenti sadea, atunci în mod cert înseamna ca ne aflam în fata unui scenariu de manipulare care vizeaza scoaterea în strada a românilor. Fie si doar pentru a avea motivatia decretarii (daca puterea nu va face rost de suficienti bani pentru spaga electorala) a starii de urgenta, care va justifica prelungirea exercitarii puterii dincolo de pragul alegerilor la termen. O prelungire pe termen nelimitat, pâna la strângerea fondurilor necesare ciubului electoral.
Autor Cezar A. Mihalache
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu