Ziua Internațională a Muntelui - International Mountain Day!

De Mircea Gabriel Lala 12 Decembrie 2018, 09:43 Natiunea

proilavia ziua muntelui

În data de 11 decembrie se sărbătorește în întreaga lume Ziua Internațională a Muntelui.

În calitate de președinte al Asociației Clubul de Turism Proilavia Brăila și de ghid de turism național, vreau să adresez un gând bun tuturor celor care respectă muntele, celor care merg pe munte, care efectuează trasee turistice sau doar admiră muntele în toată măreția sa.

Din anul 1999, Clubul de Turism Proilavia oferă cadrul adecvat pentru sute de tineri și adulți de a participa la Campionatul Național de Turism Sportiv, prin concursurile de turism montan derulate în zone deosebite din România. Sute de iubitori ai muntelui de toate vârstele, competiții, turism, foc de tabără, muzică folk, prietenie - toate sunt ingrediente perfecte pentru a petrece câteva zile minunate.

proilavia pe muntii macinului


De ce am ales turismul ?
Acesta reprezintă un fenomen social extraordinar de important, care are implicații majore în dezvoltarea omenirii. Noi vrem să arătăm acest lucru, că se poate și să fim prieteni cu oameni pe care nu îi cunoaștem decât de o oră sau două, așa cum se întîmplă pe munte sau într-un cadru natural deosebit.Ca și scop principal al Asociației Clubul de Turism PROILAVIA este practicarea în cadru organizat a turismului montan, fluvial și ecologic, sub toate formele sale.Pentru a iubi muntele, trebuie să respecți cu strictețe etica montană și de ocrotire a naturii, să promovezi muntele, să îl respecți.

proilavia munte Pentru a beneficia din plin de aceste ingrediente, cel mai indicat este să mergi la munte, să efectuezi excursii în natură, vizitând obiective turistice naturale și antropice. Turismul montan se poate practica de la vârste fragede, multe familii efectuând trasee turistice cu copii mici. Nu trebuie să fii profesionist, dar trebuie totuși să ai un echipament adecvat pentru că siguranța este pe primul plan când mergi pe un traseu turistic montan. Bocanci, ghete cu talpă aderentă, pelerină de ploaie, rucasc,busola, harta turistică -sunt câteva elemente importante pentru un traseu reușit !

Există trasee turistice care se pot efectua în orice anotimp, totul este să te informezi, să citești indicațiile de pe panourile turistice , să știi să citești o hartă turistică . Există trasee turistice ușoare ( ex. Bușteni-Cascada Urlătoarea, Bușteni-Cabana Gura Diham, Sinaia-Cota 1400- în Parcul Natural Bucegi) care nu necesită un efort fizic susținut, dar și trasee unde trebuie să ai o condiție fizică mai bună ( ex. Durău-Cabana Dochia -Parcul Național Ceahlău, Cabana Pietrele-Lacul Galeș- Parcul Național Retezat).

Respectă muntele / Bucură-te de toate frumusețile naturii / Păstrează curățenia locurilor / Apreciază oamenii care locuiesc și își desfășoară activitatea în zona munților !

 

 

 

 

Autor Mircea Gabriel Lala 12 Decembrie 2018, 09:43 Natiunea
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii