Despre bacalaureat 2012

Rezultatele simulării bacalaureatului de la Iaşi arată că sub 30% dintre elevi ar promova acest examen. Cred că este clar că până la vară procentul nu are cum să crească prea mult, astfel că anul acesta promovabilitatea va fi undeva sub 50%. Într-un fel, este normal şi corect. Generaţiile cu 100% absolvenţi de studii superioare erau un fals şi o situaţie anormală care au dus valoarea unei diplome de facultate spre zero.

Când mă ocupam de recrutare, la posturile care necesitau studii superioare, respingeam din start 99% din CV-urile absolvenţilor de particulară. Păstram doar pe cei care aveau şi ceva în CV consistent cu postul. Foarte puţini.

Revenind la bacalaureat. Consecinţele asupra economiei vor fi devastatoare. La toamnă, vor fi undeva în jur de 60.000/70.000 de studenţi noi, faţă de o medie de aproximativ 200.000 înainte, ceea ce înseamnă că ne vom îndrepta către un număr total de studenţi de circa 300.000, faţă de un maxim de aproape un milion în 2008, cam câţi erau în anii ’90, unde limita era dată de capacitatea de şcolarizare a facultăţilor de stat.

Sigur, promoţiile de 200.000 de persoane cu studii superioare nu puteau fi absorbite de piaţa muncii din România. Aşa cum am spus într-un alt articol, economia românească actuală poate susţine o populaţie de 11-13 milioane şi nu are cum să crească suficient de rapid pentru a putea susţine mai mulţi. Norocul nostru a fost că s-a inventat UE şi libertatea de circulaţie, altfel am fi fost într-un dezastru ecopnomic şi social de neimaginat. Momentan mai suntem în jur de 17, dar încă mai există “sponsorizări” într-o formă sau alta din partea celor plecaţi.

Anual, în România se pensionează în jur de 300.000 de persoane. Ţinând cont de evoluţia demografică, numărul va creşte în perioada următoare. Generaţiile care intră acum pe piaţa muncii sunt în jur de 200.000. Asta înseamnă un deficit de personal care va creşte anual. Cum oraşele mari, dezvoltate economic, vor continua să atragă, oferind perspective mai bune, presiunea asupra oraşelor mici şi a ruralului va fi covârşitoare şi în câţiva ani vor apărea primele falimente de localităţi şi vom avea şi noi “oraşe-fantomă”. Pentru unele comunităţi o şansă ar putea fi transformarea în Miamiuri locale, adică zone care să atragă pensionarii de peste 20 de ani (adică pe cei din generaţia mea care vom avea pesnii decente şi ceva economii puse deoparte).

Pe de altă parte însă, acest deficit de personal va trebui acoperit de undeva, astfel că România va deveni ţară de imigraţie şi fluxul să se inverseze.

Deja în Bucureşti se simte bine în trafic o oarecare lejeritate (cu excepţia zonelor prost sistematizate unde blocajele se creează din cauză de infrastructură defectuoasă sau lucrări – de exemplu, după ce ai ieşit din Dr. Taberei, mai faci 30 de minute până în Pipera la oră de vârf) şi mai puţin din cauză de aglomeraţie). Practic, vârful a fost 2008, de atunci dispărând deja o sută de mii de studenţi (şi cel puţin 10-15 mii de maşini din trafic). [Sigur, pentru trafic mai contează şi lucrările de fluidizare, Pasajul Basarab fiind excelent.].

În câţiva ani (2-3, nu mai mulţi) va începe să se simtă deficitul de personal, ceea ce va pune presiune pe salarii şi pe profitabilitatea firmelor. Pentru cei care învaţă carte şi se pregătesc bine sunt veşti foarte bune. Îşi vor găsi mai repede loc de muncă şi mai bine plătit. Pentru 90% din firme nu se va schimba mare lucru, fiindcă oricum “piaţa” era constituită din urban (nu degeaba audienţele TV măsoară exclusiv asta). Zona rurală trăieşte preponderent din autoconsum şi subvenţii. Investiţiile (nu puţine şi nu pe bani puţini) din zona rurală nu necesită forţă de muncă numeroasă – ferme de sute de hectare sunt “acoperite” de maxim 30-50 de angajaţi.

Despre aceste lucruri care ne vor schimba radical viaţa în următorii ani nu vorbeşte nimeni. Ne vor lua din nou prin surprindere.