Ianca | doi tineri se plimbau fără documente si s-au înjurat cu polițiștii. Au fost amendați

De IPJ Braila 08 Aprilie 2020, 17:01 Ianca

La data de 06.04.2020, la ora 17:00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca l-au oprit în trafic pe un șofer, în vârstă de 20 de ani, din satul Mihail Kogăliceanu, comuna Șuțești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 22, în afara localității Șuțești.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit ca nici el și nici pasagerul din mașină, în vârstă de 26 de ani, din aceeași localitate, nu dețineau niciun document care sa justifice motivul deplasării.

Având în vedere cele constatate, celor doi li s-a adus la cunoștință faptul că urmează a fi sancționați contravențional întrucât au încălcat prevederile Ordonanței Militare nr. 3/2020, moment în care pasagerul a devenit recalcitrant și nu a respectat indicațiile polițiștilor de a rămâne în autoturism, adresându-le acestora injurii și expresii jignitoare.

Tânărul a fost imobilizat și încătușat de polițiști și a fost condus la sediul Poliției, unde a fost sancționat contravențional atât pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, cu amendă de 2.000 de lei, cât si pentru încălcarea Legii 61/1991, cu amendă de 1.000 de lei.

Totodată, politistii l-au sancționat contravențional și pe conducătorul autoturismului, cu amenda, în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii privind restricția circulației.

 

 

Autor IPJ Braila 08 Aprilie 2020, 17:01 Ianca
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii