Petiție pentru Daniel Spoerri: Expoziție și muzeu

De Mihai Vintilă 24 August 2019, 12:29 Galati

Petiție pentru Daniel Spoerri: Expoziție și muzeu

Puteți sprijini o petiție intitulată Omagiu lui Daniel Spoerri: Expoziție și muzeu.

Artist și scriitor (născut în Galați, 27 martie 1930), forțat să părăsească România după pogromul din 1941, în care i-a fost ucis tatăl, Daniel Spoerri este unul dintre cei mai importanți creatori europeni, cu lucrări la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York sau Muzeul Tate din Londra, cu expoziții în Sevilla, Basel, Milano, Viena, Budapesta, Toulouse, etc.

În România a fost prezent cu lucrări originale în patru expoziții de grup, la Muzeul Național de Artă Contemporană București (între 2007 – 2012). O singură expoziție i-a fost dedicată în exclusivitate, în țara noastră: la Sfântu Gheorghe (2018).

Când a împlinit 60 de ani, Centre Pompidou din Paris i-a prezentat, timp de două luni, lucrările.

În scurt timp (martie 2020) se împlinesc 90 de ani de la nașterea lui Spoerri. Merită o expoziție itinerantă prin principalele orașe ale României. Iar noul muzeu al artei contemporane, ce se construiește în Galați, ar putea să-i poarte numele.

Petiția poate fi semnată pe linkul
https://www.petitieonline.com/omagiu_lui_daniel_spoerri_expoziie_i_muzeu

Petiția a fost inițiată de Cezar Amariei (ICAR - Institutul Cultural ”Ars Rediviva”).

foto - Wikipedia.

 

 

Autor Mihai Vintilă 24 August 2019, 12:29 Galati
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii