Analiză socio-psihologică a infracţiunilor comise cu grad ridicat de violenta
La nivelul compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii a fost realizat un studiu privind faptele comise cu un grad ridicat de violenţă. Este vorba despre fapte de omor, tentativă de omor şi lovituri cauzatoare de moarte. Metoda utilizată a fost analiza documentelor de la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila (rechizitorii, referate şi alte documente existente la dosarele în cauză).
Au fost analizate 9 fapte de omor şi 12 tentative la infracţiunea de omor, toate acestea comise în perioada noiembrie 2008 – noiembrie 2009, şi criteriile în baza cărora s-a realizat analiza au fost: mediul de provenienţă (rural/urban), vârsta autorilor, nivelul de instruire, statusul ocupaţional şi statutul marital.
În perioada analizată, în mediul rural au fost săvârşite 14 fapte de omor/tentativă, adică 66,6%, ceea ce indică o incidenţă mai ridicată a acestor fapte în mediul rural decât în mediul urban.
În ceea ce priveşte vârsta persoanelor care au comis infracţiunile analizate, se constată că aproape jumătate dintre acestea (11 din 21) sunt adolescenţi şi tineri, cu vârsta sub 30 de ani, care datorită imaturităţii psihice şi comportamentale şi a unor dificultăţi de adaptare şi integrare socială, comit acte de o extremă violenţă.
Ceilalţi autori ai faptelor studiate sunt persoane care teoretic se află la vârsta maturităţii sociale şi intelectuale. Cauzele care au determinat comportamentul violent la aceste persoane adulte sunt determinate de motive cum ar fi: răzbunarea, ura, duşmănia sau gelozia.
În ceea ce priveşte nivelul studiilor, 15 persoane inculpate pentru infracţiunea de omor/tentativă au absolvit studii gimnaziale, 4 persoane au urmat şcoala profesională sau liceul, iar 2 persoane au urmat doar 3, respectiv 4 clase. Statusul ocupaţional este însă modest, doar 6 dintre persoanele inculpate desfăşurând o activitate remunerată (agricultor, cioban, muncitor necalificat), în timp ce 15 nu au nicio ocupaţie.
Deşi statutul marital nu reprezintă prin el însuşi un indicator care să conducă la stabilirea unor cauze care generează comportamente violente, s-a constatat că 6 din cele 21 de persoane inculpate sunt căsătorite, iar 3 dezvoltă câte o relaţie nelegalizată. Întrucât alte studii în domeniu au demonstrat că stabilitatea maritală scade gradul de criminalitate, pentru înţelegerea declanşării actului violent în aceste cazuri, este necesară culegerea unor informaţii care, însă, nu fac obiectul acestui studiu.
O altă variabilă relevantă pentru studiul celor 21 de fapte studiate este existenţa antecedentelor penale în cazul a 8 inculpaţi (un altul nu se află în evidenţă cu antecedente penale, fiind sancţionat administrativ cu amendă pentru infracţiunea de lovire), restul fiind fără antecedente penale. Dintre cele 8 persoane menţionate anterior, 5 aveau condamnări cu închisoarea pentru alte fapte, iar în momentul săvârşirii faptelor de tentativă de omor/omor, se aflau în libertate condiţionată.
Un aspect interesant al cercetării se referă la momentul comiterii faptelor studiate. Raportat la ziua din săptămână în care au fost comise faptele din sfera marii violenţe, 2 din 3 fapte au fost comise în nopţile de vineri/ sâmbătă şi sâmbătă/ duminică (în mediul rural aproape 4 din 5 fapte sunt comise la sfârşit de săptămână). De asemenea, 9 fapte au fost comise iarna, 5 fapte toamna, 4 dintre aceste fapte înregistrându-se în anotimpul cald. Având în vedere ponderea omorurilor în mediul rural şi momentul în care acestea au fost comise, se poate vorbi de existenţa unui model socio-ocupaţional distinct faţă de mediul urban. Dacă în aglomerările urbane existenţa, indiferent de anotimp, a unor locuri de muncă cu program bine delimitat permit menţinerea unui anumit echilibru, în mediul rural munca agricolă presupune o suprasolicitare a persoanei în perioada primăvară- toamnă şi o percepţie a lipsei de utilitate în anotimpul rece.
Dacă luăm în considerare condiţiile concrete în care aceste fapte s-au produs, se constată că în majoritatea cazurilor este vorba de omorul „primitiv”, ocazional, accidental, întâmplător, concretizat de reacţii necontrolate şi explozive, generate şi favorizate de o serie de ocazii delincvente (consum de alcool, relaţii conflictuale provocate spontan, participarea la o încăierare).* Datele sunt valabile pentru perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2009 (deoarece cazurile mai recente nu sunt finalizate şi nu au putut face obiectul analizei). (IJP Braila)

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu