De Ziua femeii, politistii braileni au oferit flori doamnelor

De IPJ Braila 10 Martie 2014, 15:55 Fapt divers

De Ziua Internaţională a Femeii, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au oferit brăilencelor flori şi recomandări pentru prevenirea accidentelor rutiere şi a altor evenimente care le-ar putea afecta fizic şi emoţional.
    
Iniţiativa poliţiştilor din cadrul Serviciului Rutier şi compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, derulată cu sprijinul Promenada Mall Brăila, a constituit o surpriză plăcută pentru doamnele şi domnişoarele aflate în trafic pe Calea Călăraşilor din municipiu şi pe DE 584 care au constatat cu încântare că, de această dată, nu sunt oprite de poliţişti pentru a fi sancţionate, ci felicitate.

Florile şi felicitările oferite brăilencelor au fost însoţite şi de recomandarea de a adopta o conduită preventivă atât în trafic, cât şi în viaţa de zi cu zi, astfel încât integritatea corporală, echilibrul emoţional şi chiar viaţa să nu le fie afectate ca urmare a implicării în evenimente negative.    
 
Cu surprindere şi bucurie au primit vizita poliţiştilor şi cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe şi Secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, cărora oamenii legii au dorit să le ofere, în acest mod, un semn al aprecierii şi respectului pe care îl au pentru misiunea nobilă a acestora. Nu au fost ocolite nici femeile aflate la serviciul de urgenţe în calitate de paciente, cărora florile oferite de către poliţişti le-au adus un zâmbet pe chip şi le-au alungat, pentru o clipă, suferinţa.

Demersul poliţiştilor a fost răsplătit cu zâmbete şi îmbrăţişări şi de doamnele şi domnişoarele aflate la cumpărături în incinta Promenada Mall, care au apreciat că acţiunile de conştientizare cu privire la importanţa conduitei preventive sunt utile şi oricând binevenite.
 
Ample activităţi preventive, dedicate de această dată copiilor, vor fi organizate în săptămâna „Şcoala altfel”, cu implicarea poliţiştilor de la structurile de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Proximitate şi Poliţie Rutieră.

 

Autor IPJ Braila 10 Martie 2014, 15:55 Fapt divers
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii