CE se preocupa de sistemul bancar paralel
Pentru a învata tot ce este de învatat de pe urma crizei, UE implementeaza reforme de reglementare ambitioase în sectorul financiar, în general, si în sectorul bancar, în special. Acest lucru va contribui la crearea unui sector financiar mai puternic si mai sanatos, pus în slujba economiei reale.
Ca parte a acestor reforme, este momentul sa fie abordata zona din ce în ce mai vasta a activitatilor de creditare nebancare, asa-numitul sector bancar paralel sau „din umbra” (shadow banking), care pâna în prezent nu a facut în mod deosebit obiectul reglementarii si supravegherii prudentiale.
Într-o anumita masura, sectorul bancar paralel îndeplineste functii importante în cadrul sistemului financiar. El creeaza, de pilda, surse de finantare aditionale si le ofera investitorilor alternative la depozitele bancare. Însa poate implica si riscuri potentiale la adresa stabilitatii financiare pe termen lung, deoarece în sectorul financiar se acumuleaza surse necunoscute de risc si exista posibilitatea ca riscurile din sistemul bancar paralel sa se transmita sectorului bancar clasic.
Ca raspuns la apelurile care i-au fost adresate în cadrul reuniunilor G20 de la Seul (2010) si de la Cannes (2011), Consiliul pentru Stabilitate Financiara (Financial Stability Board - FSB) se ocupa în prezent de elaborarea unor recomandari privind supravegherea si reglementarea acestor entitati si activitati. Prin consultarea lansata, sub forma unei Carti Verzi, Comisia participa activ la eforturile constante ale FSB.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu