Trei decenii de (ne)realizări mărețe

Ma aflam pe o masa de operatii la dispensarul din cartierul Odaia din Turnu Magurele. Iarna. Ora pranzului. A inceput deruta. Lacrimi. Telefoane date. Difuzorul anunta fuga ceausestilor cu elicopterul de pe C.C. al P.C.R. Am venit in doua bastoane si am plecat parca plutind la aflarea vestii. La fel de ,,usor" am coborat de pe masa dupa interventia chirurgicala terminata dureros. Am ajuns acasa si am inceput sa strig catre ai mei parinti: a cazut Ceausescu, au fugit...iar voi parliti porcul!? Am pornit tv-ul Snagov si cu totii ne-m strans ciopor in jurul lui. Ziua de munca se terminase. Bucuria era totala. Tatal meu, ne-membru de partid, il injura pe tovarasul. Si zilnic ascultam impreuna, dupa perdele si cu lampa ori lumanarea stinsa, Vocea Americi si, rar, Europa Libera la un radio improvizat. Cu putin timp in urma vazusem Lucrarile celui de-al XIV-lea Congres al P.C.R. Mama ii spunea sa taca, ca ,,il aud vecinii"! Zapada mare. Soare. Iarna adevarata. Au urmat zile si nopti la rand in fata televizorului. Suspans. Apoi au urmat... 30 de ani.

Acum am 47 si imi amintesc perfect acele zile, saptamani si luni. 30 de ani in care ne-am facut-o cu mana noastra, 30 de ani de cand am iesit din grota comunismului si am intrat in virgina democratie. Democratia originala emanata de gandirea noului lider politic. Si au urmat noptile teroristilor, Duminica orbului, zilele Pietei Universitatii, mineriadele si multe alte nenorociri concomitente cu toate aceste evenimente grotesti politica de distrugere a economiei sub pretextul mormanelor de fier vechi. Si cate alte evenimente tragice si deosebit de marcante pentru societatea abia iesita din pestera socialismului multilateral dezvoltat. Am ajuns, cu lacrimile taras, pana in zilele ultimilor ani. Ani in care nepotii si copiii ticalosilor din Epoca de Aur au vrut iar sa ne puna din nou cu botul pe labe in cel mai josnic mod cu putinta.

Astazi, 22 decembrie 1989, familia prezidentiala Ceausescu, Nicolae si Elena, a fugit. Nu a fost nimic rau in asta, dar aveau sa urmeze 3 decenii gri-negre pentru societatea romaneasca, dupa alte decenii dureroase pentru Romania- anii '45-'89.

Memoria romanului e scurta si s-au cam uitat mortii din '89 si criminalii acestora. Victimele tranzitiei ,,capitaliste" chiar si-au adulat calaii. Egoismul si invidia au luat proportii nationale. Delatorii s-au inmultit. Piramida valorilor s-a rasturnat. Am inceput sa ne construim propriile inchisori si sa traim pe cont propriu neobligati de cineva, ci manati de propriile interese subjugate banului si ,,rangurilor" sociale. Parvenitismul si-a facut loc, precum viermele in fruct, la toate nivelurile societatii si in toate domeniile.

Nu ne ramane decat speranta ca ,,luminita de la capatul tunelului" e aproape si ca ,,stransul curelei" se apropie de ultima gaura. Si pentru a crede in aceasta speranta nu ne ramane deca aducerea aminte a celor ucisi in urma cu 30 de ani si in numele jertfei lor sa ne desteptam, caci nu votul- mizeria de vot ,,original", poarta numele Speranta ci forta... Forta unirii noastre. Parjolirea de la radacina a pseido-politicii de pana acum. Treziti-va romani, au trecut 3 decenii de minciuna si cai ratacite! Sa nu mai asteptam inca unul pentru ca nu suntem, in niciun fel, Poporul Ales! Si nici vreun Mesia nu va veni sa ne salveze! Suntem doar noi si ai nostri sub aripa U.E. si NATO, ceea ce nu este de ajuns.