Doi mari vrăjmași are românul

După doi ani de pandemie și stare de alertă, în țara noastră. din data de 8 martie vor fi ridicate o serie de restricții. Anunțul a fost făcut la sfârșitul săptămânii trecute de președintele Klaus Iohannis, care a subliniat că valul 5 al pandemiei de COVID-19 este aproape de final și că, fiind ridicată starea de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Nu știu dacă virusul s-a speriat sau nu de tancurile lui Putin, care mărșăluiesc prin Ucraina, de convoaiele de refugiați care au intrat în România sau de războiul care ne bate la ușă. Nu știu încă nici cum va fi gestionată în continuare evoluția epidemiei și nici amănunte despre măsurile care vor fi luate de către autoritățile abilitate în perioada următoare.

Știu însă că teama de pandemie care ne-a anesteziat viața până acum a fost înlocuită cu frica de război. Din 24 februarie, ziua în care Rusia a declanșat războiul în Ucraina, la noi, pe toate canalele de socializare, pe toate posturile de televiziune, în ziare, sau în discuțiile curente, evenimentele se învârt în jurul aceluiași subiect. Am uitat să ne mai plângem sau să comentăm despre facturile din ce în ce mai mari la energia electrică sau la gaze, am uitat de pensiile de mizerie, din care nu ne mai putem lua nici medicamente de la o lună la alta, am uitat de bătrânii singuri, săraci și bolnavi din satele noastre sau de copiii care nu au o bucată de pâine pe masă seara, înainte de culcare.

Cuprinși de o isterie generală, de binecunoscuta ospitalitate românească sau de dorința de a fi buni-creștini, ne-am mobilizat exemplar și ne-am canalizat toată atenția către actele de binefacere față de refugiații din Ucraina. Bisericile, organizațiile nonguvernamentale, diverse asociații, oameni de bine sau cei cu dare de mână au alergat să ajute femeile și copiii care au nevoie de ajutor. Le-au oferit mâncare, haine, ajutor financiar, le-au pus la dispoziție case, săli, cămine, spitale sau propriile locuințe în care să se adăpostească. Gesturi de umanitate față de semenii noștri, gesturi apreciate de presa din întreaga lume. Mulți dintre noi chiar și-au schimbat culorile la profil pe rețelele de socializare în albastru-galben, iar alții flutură pe la diverse evenimente steagul ucrainean...

Mai nou, Guvernul României a decis că refugiatii din Ucraina care vor fi cazați în spații ale statului vor avea alocată sumă de 50 de lei pe zi, iar cei care vor fi cazați în alte locații vor avea alocată suma de 100 de lei, bani ce vor fi luați din fondul de rezervă al guvernului, suma totală estimată ridicându-se la 208 milioane de lei.

Cu alte cuvinte, am devenit un popor plin de milă, de compasiune, avem “breaking news” doar despre războiul din Ucraina și prezentăm lumii întregi imaginea bunului samaritean, dar ascundem sub preș problemele și dramele românilor.

Între timp, mulți dintre refugiații ajunși în diverse locuri din România sunt din ce în ce mai nemulțumiți de tot ce li se oferă. Unii dintre ei fac mofturi privind locurile de cazare, alții consideră că suntem obligați să le punem la dispoziție tot ce doresc și să le trecem cu vederea diverse reacții sau faptul că îngroașă numărul de accidente de pe șoselele noastre. Sunt și refugiați care chiar ne plâng de milă pentru viața grea pe care o ducem și pentru că suportăm atâtea biruri și scumpiri. Uimit de preţurile din supermarketurile şi restaurantele din România, un tânăr ucrainean refugiat a declarat pentru un ziar din Cluj:
”Aveţi preţuri ca în Elveţia, mai mari şi ca în Franţa, nu aş putea trăi aici. N-am înţeles cum o pot face românii care sunt plătiţi cu 300 de euro. Noi avem salarii şi mai mici, dar nu avem preţurile din România. La Kiev ar fi fost revoltă dacă se întâmpla asta”.

Simplu și la obiect. Fără cuvinte. Afirmația nu a fost făcută de un român, ci, de un refugiat ucrainean, căruia i s-au oferit toate condițiile unui trai decent, dar care și-a dat seama că în țara asta nu curge lapte și miere, așa cum lăsăm noi să se înțeleagă atunci când cosmetizăm realitatea.

Și atunci, mă întreb retoric, desigur -pentru câți dintre românii singuri, bătrâni și bolnavi, pentru câți dintre copiii noștri sărmani sau pentru cei din spitale s-a făcut o astfel de mobilizare? Pentru cei de lângă noi de ce nu avem milă și compasiune decât de Crăciun și de Paște și de ce nu le oferim bani din fondul de rezervă al guvernului?

Grigore Vieru spunea că „Doi mari vrăjmași are românul. Mila pentru străini și ura pentru ai lui”. Cât adevăr!