Azi „certificat”, mâine act universal de identitate…

Abordarea este tendențioasă… În cel mai fericit caz… Pentru că este evidentă încercarea de a reevalua drepturile omului, adoptarea certificatului digital Covid-UE nereprezentând în nici un caz „un pas important spre restabilirea libertăților fundamentale”, așa cum spune președintele Iohannis, portavocea de colț estic a covidului de uniune europeană plandemică (!)… Pentru că nici un drept fundamental nu poate avea drept pilon de existență o condiționare. Fie și una aparent vremelnică…

În fond, atâta vreme cât vom vorbi despre certificate de condiționare (oricum se vor numi ele și orice formă vor avea, coduri QR digitale pe suporturi media ori pe hârtie, prin tatuaje ori cipuri) nu vom fi în fața restabiliri depline a libertăților fundamentale. Nici măcar pe linia unui parcurs de tip acquis comunitar pentru a repune libertățile fundamentale în matca lor inițială. Va fi doar o tergiversare amăgitoare menită a masca definirea altfel a unor astfel de certificate, nu doar ca fundamentări ale unor libertăți următoare, ce vor păstra din cele primordiale doar numele, nu și fondul, ci însăși a lor ca normă juridică. Poate chiar una singură, universală la nivel de cuprindere, în care să fie macerate toate celelalte libertăți. Drepturi anterioare transformate în posibilități (nici măcar șanse ori ocazii) și accesibilități…

Suntem în fața impunerii globale a Dreptului universal al certificării… Dar nu ca o garanție a revenirii la libertățile anterioare, ci sub forma unui generator unor altfel de drepturi… Pentru că, atâta vreme cât „restabilirea” libertății de circulație, de exemplu va trebui girată de un formular, aparent la nivel internațional, dar cu intenții evidente de impunere la nivelul fiecărei țări, o descentralizare sectorial-secvențială în care accesul la evenimentele culturale și acțiunile ospitaliere să fie permis doar de prezentarea unui act doveditor (certificat de vaccinare, test, dovezi ale trecerii prin boală), vom vorbi doar de o „cartă” a limitărilor drepturilor și libertăților omului.

Și doar într-o primă fază, dacă acceptăm o asemenea masacrare a unor noțiuni fundamentale, vom avea un singur certificat „universal”. Pentru că dintr-un monstru se vor naște întotdeauna alți și alți monștri, fie și sub forma unor altfel de condiționări, prin altfel de dovezi, acceptări, supuneri, tăinuiri și complicități în masă, care vor lua locul însăși cartei universale.

De aceea este esențială impunerea unei delimitări, măcar în termeni juridici, a oricărui drept acordat de existența unui formular, acum un așa-zis „certificat”, mâine poate un act de identitate în sine.

Și nu trebuie să ne lăsăm amăgiți nici de intențiile de „bine” care doar însoțesc drumul spre iadul nepăsării. Acea relativă ușurință în obținerea/descărcarea certificatului de dovedire, nu a unui act medical, ci a unei condiționări sociale, și gratuitatea atât de pompos vehiculată a acestuia. Pentru că, în momentul în care „binele” va fi dat la o parte (pentru a completa cu lucruri mai concrete drumul spre restabilirea libertăților, nu-i așa?!), va mai rămâne doar drumul… Drumul iadului prin nepăsare, acceptare, supunere și umilințe, „granturi” ale unor condiționări viitoare…

Și mai este un aspect… Prin introducerea certificatului digital Covid-UE, pentru „restabilirea libertăților fundamentale ale Pieței Unice”, dublarea cartei universale a drepturilor omului devine chiar o „descentralizare” din drepturi, nici măcar o disjuncție... Și nu va mai conta nici măcar acea „bifă”, temporară, vizând „libera circulație a persoanelor”! Pentru că enumerarea drepturilor atent rescrise, sub justificarea „plandemică”, va include lucruri cu mult mai necesare ca nevoi ale cetățeanului „european” de mâine.