În contra vântului. Și nu doar în cel al istoriei…

De Cezar A. Mihalache 06 Septembrie 2022, 22:06 Editorial

Măcar ăla de la Externe a tăcut… Și în esență și „pe esența” subiectului… Căci, oricât de interpretabilă și nedemnă ar fi evitarea unui răspuns, a înțeles, totuși, că uneori, tăcerea imediată e obligatorie. Și nu doar pentru că ar fi „de aur”, o anumită perioadă, ci și pentru că, „pe esență”, nu pune pe tavă celeilalte părți dovezile propriei insuficiențe profesionale și, mai ales, acele posibile viitoare articole de folosit, ca acuzații și vinovății, prin feluritele tratate postrăzboi. Prin tăcerea, diplomatică – în special, rămân deschise căile abordărilor ulterioare… Și poate că Externele a tăcut tocmai pentru a evita un eventual răspuns similar, „în doi peri”, fiind conștient că îi trebuia multă istețime, abilitate și simț sarcastic ori măcar ironic pentru a fi „la înălțime”… Dar alții nu au făcut-o, trezindu-se a se înfoia în discursuri pompoase… Și a vorbit cel de la Apărare… A răspuns el într-o nuanță filosofic-logistică de cartier de provincie, răspunzând cu obosita temă a războiului hibrid dus de Moscova… Doar că, dacă îți asumi un răspuns, trebuie să-l dai strict la subiect. Mai ales când este vorba de Rusia, pe care trebuie să ai minima inteligența de a o privi, ca stat, și în acel viitor în care își va fi încheiat conflictele din imediata ta vecinătate…

Kremlinul ne-a pus o întrebare deloc piezișă… Și da, răspunsul ar fi putut fi „pieziș”… Pentru că la o acuzație atât de gravă, că livrăm arme Ucrainei, deși chiar Moscova a pus în vorbele sale și virgulele de care ne puteam agăța (și anume obligațiile „asumate”, impuse în limbaj descifrat!, ca membri Nato), trebuia dat un răspuns „ocolit”… Puteam spune că România își asumă obligațiile de membru Nato și UE și sprijină prin acțiunile sale eforturile comune. Și apoi se putea vărsa și acel nelipsit „bla, bla” diplomatic… Pentru că asta aștepta și Kremlinul… Dar noi ne-am aruncat cu un răspuns de briceag cu tăișul scos provocator ca lamă a dovezii războiului hibrid pe care îl duce Rusia cu Europa (deși, aici, trebuia să ne referim strict la noi, nu la Europa).

În fapt, singurul răspuns trebuia să vină, în mod oficial, dinspre ministerul de Externelor. Pentru că nu am rupt relațiile cu Rusia, nu?!… Iar în fața unei acuzații, trebuie să răspunzi imediat. Fie și cu note, acum ocolitoare, dar care, mai târziu, când se vor stabili părțile vinovate în război, combatanții, susținătorii și, mai ales, cei buni de plată (și să nu fim și noi pentru piața „comună” Ucraina-Rusia de dincolo de Donetsk-Luhansk!), vor putea fi folosite ca argumente în dovedirea nevinovăției în fața unor acuzații ce nu vor lipsi și care vor fi aruncate, nu „a priori” în sarcina făptuitorilor, ci în responsabilitatea lacheilor care au stat, nici măcar pară-nătăfleață, pe lângă ușile UE și Nato… Iar lipsa unei asumării prin ministerul de Externe și libertatea filosofic-(a)tactică a ministrului de la Apărare este de neînțeles pentru un stat care a început a colcăi și de diplomați… La propriu, nu doar cei acoperiți, Klaus Iohannis semnând pe bandă acordarea statutului de „ambasador” pentru numeroșii (și inutili) diplomați… Adică unor funcționari de frunzărit, nici măcar „de tăiat”, frunze prin Externele nostru!

Dar nu l-am văzut pe nici unul dintre acești noi „ambasadori” să ia și o poziție pe măsura statutului… Să meargă, de exemplu, la Cernăuți… Să sprijine ambasada noastră în acțiunile pe care trebuia să le facă, bunăoară, de Ziua Limbii Române… Să sublinieze că acolo nu există o limbă moldovenească… Ba, să facă o notă comună de protest și să o înainteze Kievului, care, iată, ne-a mai aruncat niște zaț ars în obraz, spunându-ne că nu va recunoaște limba română la nivelul minorității noastre de la ei, ci va folosi tot noțiunea de „limbă moldovenească”. Acum pe zona lingvistic-culturală, căci, după război, asta va însemna retezarea tuturor drepturilor și a identității românilor din Ucraina, strivirea lor ca minoritate.

Nu am văzut din partea miniștrilor, ambasadorilor, diplomaților, diplomaților-ambasadori, funcționarilor, acoperiților ori a storcătorilor de izmene militare cu rang de guvernanți, nici măcar un apel către UE de a ne fi alături, de a ne întoarce gestul solidarității noastre. O solidaritate „de front” ce ne va costa enorm… Nu am văzut ca din Parlamentul European să răbufnească măcar vocile europarlamentarilor români față de nesimțirea Kievului de a pune sprijinul nostru în bătaia vântului în care își scutură „kvasul”…

În schimb, am rămas bățoși în analfabetismul funcțional și indiferența unor guvernanți care nu înțeleg nimic, pentru că nu pot, și care, chiar dacă sunt trași de mânecă, cel puțin de media, pentru că sunt într-o crasă necunoaștere, continuă să acționeze așa… Nu neapărat pentru un loc într-o filă de istorie, căci, dacă ei nu citesc istoria, oricum nu o să facă pârloagele lor de odrasle, ci pentru funcțiile și comisioanele prezentului…

 

 

Autor Cezar A. Mihalache 06 Septembrie 2022, 22:06 Editorial
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii