România şi ciuca bătăilor

Naţionala de handbal a României este pe cale să producă cea mai mare surpriză la campionatul mondial din Brazilia. Să nu vă gândiţi la câştigarea titlului, deşi şi aceasta ar reprezenta o mare surpriză, ci la parcursul catastrofal înregistrat până în prezent.

Aflată într-o grupă accesibilă, cu echipe din lumea a treia a handbalului mondial, fetele lui Radu Voina au părut penibile în faţa Cubei şi Tunisiei, lamentabile în disputa cu japonezele şi catastrofale în meciul cu Brazilia. Urmează Franţa şi, la câte probleme de lot avem, şi la cum joacă naţionala noastră, un nou eşec nu ar trebui să ne mai surprindă. Nu aş vrea să fiu răutăcios, însă presimt că vom juca, în cel mai fericit caz, pentru locurile VII-VIII, cele ce stabilesc ierarhia finală.

Din păcate, nu este singurul sport de echipă în care „naţionalele“ României nu mai contează deloc în lupta pentru medalii sau locuri fruntaşe, aşa cum se întâmpla în urmă cu ceva ani. Nu este vorba doar de handbal. Să ne uităm şi la fotbal ori la rugby. Cândva, ne băteam de la egal la egal cu Franţa, iar acuma ne mulţumim cu victorii în faţa portughezilor sau a georgienilor care, până în urmă cu un deceniu-două, habar nu aveau cum arăta o minge de rugby.

De ce se întâmplă toate acestea? Simplu. Nu mai sunt bani, iar sport, şi, mai ales, performanţă, nu mai face nimeni de-a moaca. Baza de selecţie s-a restrâns în fiecare an. Nu o să mai vedem antrenori bătând satele în căutarea talentelor şi nici nu vom mai întâlni competiţii organizate pentru pitici şi juniori. Dacă e să ne uităm doar la handbalul feminin, de aproape zece ani jucăm cam cu aceleaşi jucătoare. Valoarea campionatului nostru este cu mult sub ceea aşteptăm de la el. Dacă ar fi să optăm pentru unul competitiv, în superligă nu ar avea loc decât maxim şase echipe: Oltchim, Zalău, Braşov, Jolidon Cluj, Dunărea Brăila şi, eventual, Cetate Deva. Dintre acestea, doar Oltchim contează, an de an, în lupta pentru titlu. Aşa că, nu e de mirare că am ajuns aici.

Acesta este doar începutul dezastrului în sportul românesc, iar prima dovadă o vom avea-o, la anul, la Olimpiada de Vară de la Londra când o să ne mirăm nu atât pentru rezultatele slabe ale sportivilor români, cât pentru performanţele altora în probe sportive ce le au fost străine până acum câţiva ani.

Şi, încă ceva: nu este departe ziua când, România va ajunge ciuca bătăilor în mai toate competiţiile internaţionale în care va participa, fie că e vorba de handball, baschet, rugby sau handbal.