Persoane fizice, atenţie, vi se pregăteşte ceva!
Mare agitaţie şi zbucium în rândul personalului bugetar. E criză şi Guvernul încearcă să-şi diminueze cheltuielile bugetare. Una dintre metodele cele mai la îndemână este diminuarea personalului bugetar, pentru plata salariilor căruia se cheltuie mult prea mult. Aşa spune Guvernul, aşa spune FMI, aşa spun cei din sectorul privat, care trebuie să alimenteze bugetul de stat plătind taxe şi impozite. Pe scurt, Guvernul se pregăteşte să mai concedieze bugetari.
Pe de altă parte, şi în sectorul bugetar sunt foarte mulţi oameni angajaţi cu contract de colaborare, cu contract de prestări servicii, pe perioadă determinată. Dar, conform legii, contractele de colaborare sau de prestări servicii nu pot fi încheiate decât pentru o lucrare bine determinată. Deci, astfel de contracte se încheie ocazional, pe perioadă limitată, strict determinată.
ANAF s-a exprimat clar în această privinţă, anul trecut, sancţionând societăţile care ţineau personal anagajat cu astfel de contracte, numite şi convenţii civile. Prin urmare, în interpretarea legii şi, mai nou, a autorităţilor, angajarea pe o perioadă mai lungă pe bază de convenţii civile este ilegală. Ori îl angajezi pe om cu contract pe perioadă nedeterminată, ori îl dai afară. Teoretic această prevedere este în avantajul omului, deoarece în foarte multe situaţii angajatul era menţinut la lucru cu un contract provizoriu, care nu îi oferea nici siguranţă, nici avantajele unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
Angajările nefiind permise - pentru că Guvernul a limitat posibilităţile de anagajare, obiectivul său fiind concedierile, nu angajările -, instituţiile statului din teritoriu dau din colţ în colţ, fie pentru că chiar au nevoie de oamenii ţinuţi până acum cu convenţii civile, fie pentru că şi aici sunt clienţi politici, prieteni, băieţi buni, pe care n-ar vrea să-i dea afară, dar nici de angajat nu au cum. Primul-ministru Boc a spus: nu se fac angajări!
Aşa că a fost descoperită găselniţa cu persoanele fizice autorizate. Îşi scot oamenii autorizaţii de persoane fizice şi încheie contracte de lucrări cu statul. Deci, nu sunt angajaţi la stat, ci efectuează lucrări pentru stat, cum ar face o societate comercială. Foarte bun lucru pentru un zugrăvit, pentru realizarea unei instalaţii electrice, pentru construirea unui gard. Pentru o lucrare. Dar să contractezi o persoană fizică autorizată pentru a fi secretară, sufleor, electrician, hingher şi mai ştiu eu ce, este o măgărie la fel de mare ca aceea de a încheia cu oamenii contracte de colaborare. Ba chiar mai mare, pentru că îl pui pe săracul hingher să ţină registru de casă, să emită facturi şi chitanţe, să depună declaraţii fiscale, să-şi plătească taxele şi impozitele. Pentru că persoanele fizice autorizate trebuie să se comporte aproape ca o societate comercială. În plus, nici poziţia de persoană fizică autorizată nu oferă niciun fel de stabilitate. Probabil că există persoane cărora li se potriveşte un astfel de statut. Ştiu că există mulţi arhitecţi şi notari care trăiesc onorabil lucrând în baza autorizaţiei de persoană fizică. Dar nu se potriveşte oricui şi oricărei profesii.
Personal am fost persoană fizică autorizată la o societate de stat. De fapt, lucram zi de zi, opt ore, ca şi ceilalţi colegi care aveau contracte individuale pe perioadă nedeterminată. Până când, într-o zi, şeful s-a supărat pe mine şi m-a anunţat că nu îmi mai prelungeşte contractul. A doua zi eram în stradă, fără măcar să am calitatea de şomer.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu