Cum ne ajuta statul mincinos?
De Victor Nafiru
Avem parte de una dintre cele mai rodnice toamne din ultimii zeci de ani. Desi suntem aproape de sfârsitul lui septembrie, kilogramul de rosii se vinde cu doar un leu, iar gogosarii si kapia nu sar de doi lei. Pentru gospodinele traditionale, atât câte au mai ramas, toamna asta s-a dovedit un dar de la Dumnezeu. În supermarket, un borcan cu castraveciori, de 700 de grame, costa 4,7 lei. Cu banii astia cumperi trei kilograme si pui pe iarna patru borcane.
Logic, daca am avut parte de o supraproductie de legume, si taranul roman – pe care unii s-au grabit sa-i schimbe numele în fermier -, ar trebui sa fie multumit. Adica, sa-i creasca si lui veniturile cu doua-trei sute de lei la fiecare drum pe care îl face la piata. Ori sa-i bata în poarta producatorul de bulion, zacusca si muraturi, sa-i cumpere marfa en-gross, pentru a nu mai pierde timpul la taraba.
Din nefericire, chestiile astea nu se întâmpla în România capitalista de astazi.Taranul sta cu marfa în soare pe buza santului si asteapta, uneori, în zadar, sa opreasca câte o masina ce trece pe Drumul European, sa-si vânda o plasa cu rosii, câteva kile de morcovi si ceapa. Mai dureros e faptul ca zeci de tone de tomate au ajuns la tomberon, si nu în caminele de batrâni sau în alte institutii de asistenta sociala ale statului.
Sa admitem ca taranul nostru este nepregatit si chiar nepriceput în astfel de situatii. Cei mai multi dintre ei habar nu au cum se acceseaza fondurile europene, bani cu care ar putea pune pe picioare o mica afacere de familie. El, taranul adevarat, a fost învatat sa dea cu sapa si mai putin sa se ocupe de marketing. Daca el nu e în stare de asa ceva, ce face statul? Ce face ministerul agriculturii, ale carui structuri din teritoriu consuma bani multi cu salariile celor de la directiile agricole, sau cum s-or mai numi ele acum?
Scuza pe care o tot aud de ani buni, cum ca statul nu mai are nici o putere când vine vorba de proprietatea privata a cetateanului este falsa. Daca privim spre agricultura din Danemarca, Polonia sau Ungaria, ne dam seama cât de mincinos este acest stat român. Acolo fermierul este încurajat sa se asocieze, sa deschida o afacere si sa-si vânda rodul muncii sale, pe când la noi taranul este lasat de izbeliste.
Adevarul este ca, ministerele nu au fost în stare sa atraga nici zece la suta din banii oferiti moca de UE. Si atunci, cum sa nu se strice rosiile, ardeii si ce s-o mai gasi în gradina taranului roman?
Logic, daca am avut parte de o supraproductie de legume, si taranul roman – pe care unii s-au grabit sa-i schimbe numele în fermier -, ar trebui sa fie multumit. Adica, sa-i creasca si lui veniturile cu doua-trei sute de lei la fiecare drum pe care îl face la piata. Ori sa-i bata în poarta producatorul de bulion, zacusca si muraturi, sa-i cumpere marfa en-gross, pentru a nu mai pierde timpul la taraba.
Din nefericire, chestiile astea nu se întâmpla în România capitalista de astazi.Taranul sta cu marfa în soare pe buza santului si asteapta, uneori, în zadar, sa opreasca câte o masina ce trece pe Drumul European, sa-si vânda o plasa cu rosii, câteva kile de morcovi si ceapa. Mai dureros e faptul ca zeci de tone de tomate au ajuns la tomberon, si nu în caminele de batrâni sau în alte institutii de asistenta sociala ale statului.
Sa admitem ca taranul nostru este nepregatit si chiar nepriceput în astfel de situatii. Cei mai multi dintre ei habar nu au cum se acceseaza fondurile europene, bani cu care ar putea pune pe picioare o mica afacere de familie. El, taranul adevarat, a fost învatat sa dea cu sapa si mai putin sa se ocupe de marketing. Daca el nu e în stare de asa ceva, ce face statul? Ce face ministerul agriculturii, ale carui structuri din teritoriu consuma bani multi cu salariile celor de la directiile agricole, sau cum s-or mai numi ele acum?
Scuza pe care o tot aud de ani buni, cum ca statul nu mai are nici o putere când vine vorba de proprietatea privata a cetateanului este falsa. Daca privim spre agricultura din Danemarca, Polonia sau Ungaria, ne dam seama cât de mincinos este acest stat român. Acolo fermierul este încurajat sa se asocieze, sa deschida o afacere si sa-si vânda rodul muncii sale, pe când la noi taranul este lasat de izbeliste.
Adevarul este ca, ministerele nu au fost în stare sa atraga nici zece la suta din banii oferiti moca de UE. Si atunci, cum sa nu se strice rosiile, ardeii si ce s-o mai gasi în gradina taranului roman?
Autor Victor Nafiru
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu