Concediu - modelul dacic

Nimic din ceea ce este omenesc nu-mi este străin, a spus dramaturgul roman Terenţiu, şi eu sunt cu totul de acord cu el, în special, când vine vorba despre concediu. Adică, după părerea mea, este foarte omenesc faptul ca omul, din când în când, măcar o dată pe an, să iasă din vâltoarea luptei pentru supravieţuire, din vâltoarea ştirilor senzaţionale, catastrofale, apocaliptice, violente, stupide, banale, amuzante, idioate, simpatice, şi să se retragă într-un loc, undeva mai aproape de sine.

Asta am făcut eu acum şi m-am retras în munţi. Este vorba despre Munţii Semenicului, unde există câteva lacuri minunate, printre care şi lacul Gozna, cunoscut mai ales cu numele de lacul Văliug. Lacul acesta face o figură remarcabilă, în special în perioadele toride de vară. La Văliug poţi găsi liniştea şi răcoarea unui paradis, destul de izolat de lume (pe valea asta nici telefoanele mobile nu prea au acoperire), dar, în acelaşi timp, destul de aproape de civilizaţie, dacă vrei, poţi ajunge la Reşiţa, pe picioare, în vreo cinci ore de mers, cu pasul întins. Nu-mi permit concedii în Spania, Turcia, Grecia, nici măcar în Bulgaria, dar nu mă plâng, din punctul meu de vedere Văliugul este perfect.

Când plouă, la Văliug e plictiseală cruntă. Te trezeşti izolat între pereţi de apă şi pereţi de vegetaţie umedă, de culoare verde spre negru, ceea ce îţi dă posibilitatea să stai pur şi simplu cu ochii în... ploaie, fără să cugeţi. E un extraordinar exerciţiu de singurătate. Mai trebuie să recunosc că aceste exerciţii de izolare şi singurătate sunt posibile şi din cauza faptului că acea poveste privind dezvoltarea uluitoare a turismului în Banatul de Munte a rămas, deocamdată,... o poveste. Asta este, trebuie să obţinem avantaje şi din înfrângeri, după cum ne-au învăţat strămoşii noştri dacii.