De la Moş Crăciun cu sănioara, până la Moş Crăciun cu limuzina!

În copilări mea, Moş Crăciun era un personaj modest. Simplu, după vorbă, după port, dacă e să-l parafrazăm pe poet. Otilia Cazimir ne vorbea de un Moş plecat către oraş prin nămeţi, în fapt de seară, c-un iepuraş înhămat la sănioară. Că erau iepuraşi, reni ori căluţi nu aveam de unde să fi ştiut noi căci, la vremea aceea nu se inventaseră celebrele reclame cu Coca-Cola şi Moş Crăciun care cobora din înaltul cerului să ne fi dat seama de cel care trăgea sania bătrânului.

Important era că îl aşteptam cu mare bucurie, cu oarecare teamă, cu mare nerăbdare, dar şi cu carnetul de note, cu mediile încheiate pe primul trimestru. În naivitatea copilăriei, credeam că darurile le primeau doar fetiţele şi băieţeii care fuseseră cuminţi în timpul anului. Din sărăcia lui de atunci, Moşul ne cumpăra căluţi şi maşinuţe din lemn, truse de traforaj, mingi şi păpuşi de cauciuc, jocul ăla „Nu te supăra frate“ şi nelipsitele caramele, bomboane cu lapte, nuci şi mere. Eram atât de fericiţi, încât noaptea adormeam cu ele la piept, imaginându-ne cum săracul Moş Crăciun colinda şi alţi copii de pe strada mea, fără să înţelegem cum de ştia să ne aducă cam ce ne doream fiecare dintre noi.

Cu trecerea anilor, Moşul s-a schimbat puţin câte puţin, până aproape a ajuns de nerecunoscut. Adică, a renunţat la jucăriile ieftine de altădată şi a început să aducă daruri scumpe, adaptându-se la economia de piaţă, la tehnologia zilelor noastre dar, mai ales, la buzunarele părinţilor, bunicilor şi iubiţilor care comandă din timp limuzine, vacanţe în locuri exotice ori alte chestii de acest gen.

Mai nou, cu Moş Crăciun nu te mai întâlneşti la tine acasă, ci la mall, în parcul de distracţii sau pe pârtiile de schi din Europa. Bradul din pădurile noastre a ajuns să se ruşineze în faţa celui adus din Olanda, ţară despre care ştiam că e cultivatoare de lalele, nu şi de brazi. Azi, în locul Moşului de altădată, avem pe un altul, prea emancipat şi puţin pervers, căruia îi place să fie înconjurat de crăciuniţe îmbrăcate sumar, dansatoare din buric, pentru a-i alina bătrâneţele.

Nu ştiu dacă e bine sau e rău. Am putea fi subiectivi sau egoişti şi de aceea vă las pe fiecare să vă daţi cu părea. Până una, alta, aş vrea ca la noapte să-l visez pe Moş Crăciun al copilăriei mele. Nu neaparat că era altfel decât cel de astăzi, ci pentru că, în seara în care ne intra în casă, eram înconjurat şi de mama, şi de bunica şi de bunicul, oameni dragi pe care am ajuns să-i privesc doar în fotografiile tot mai îngălbenite de trecerea anilor.