Artistul si opera sa

De Redactia 02 Decembrie 2013, 10:27 Cultura Brailei
La Biblioteca Judeteana "Panait Istrati" din Braila, vineri, 29 noiembrie 2013, a avut loc evenimentul „Dezbatere: lirism şi rolul artistului în societate!”. Au fost expuse tablouri si fotografii avand ca tema toamna. Pictorul Hugo Maracineanu a tinut prelegerea "Artistul si opera sa" pe care o redam in continuare:

"Din dorinta de a va spune cat mai multe intr-un timp scurt, am ales aceasta cale (scrisul) pentru discursul meu care, la prima vedere, nu are nici in clin nici in maneca cu evenimentul de fata.

Artistul - cel cunoscut, recunoscut, cel contestat, cel necunoscut, cu o opera la care au sau au avut acces unii sau altii, ori noiane de priceputi si nepriceputi, artistul care traieste, simte, se implica, lupta si piere in lumea lui (a noastra) cu sentimentele, cu reflectiile, cu sansele si nesansele epocii, societatii, mecenatilor ori sub "obladuirea" baronilor - despre el e vorba.

Spun asa pentru ca braileanul se recunoaste dupa Nerantula, mos Anghel, Ciulinii Baraganului, Spovedania unui invins si-n Orasul cu Salcami unde conferentia Cloni, Nicolae Iorga si isi testa spectacolele Constantin Tanase, dupa mirosul de rata pe varza "ca toamna si cainii mancau rata pe varza" zicea inegalabilul vulcan de metafore Fanus Neagu, se recunoaste dupa Comorofca si poezia baltilor lui Gheorghe Naum ori dupa imploziile cromatice ale lui Gigi Naum, dupa vocile de aur ale lui Goanga, Basu, Haricleea, dupa caritatea proverbiala a unui Chercea sau Ionescu si nu se recunoaste braileanul dupa nici un notar, ministru, primar, baron, mardeias, caftitor, cutitar, cartofor.

Ce minunati erau acei cosmopoliti care, prin dragul lor de a se da culti, incurajau muzica, pictura, teatrul, incurajau muzica de camera la Casa Fancioti, Casa Schileru, Casa Solomon ori varii arte si buna crestere la pensionul Notre Dames, nici pomeneala de chermeze electorale, de carioca de datu-n branci cu orice pret pentru a te vedea la televizor. Artistul a fost, este si va fi sarea si piperul unei urbe, unei societati, unei epoci.

Vreau sa vorbesc despre asta pentru ca prea multi au plecat si n-au murit cu Braila in suflet precum Naumii, Emilia, Lungu Gâta.Maxy a tâsnit in revista "Unu" a lui Uzum, a devenit avangarda alaturi de Victor Brauner, cel ce a pus bazele suprarealismului (fara sa stie, se pare) si a sfârsit, lamentabil si distructiv intr-un prolet-culturim pe care il respingeau pâna si sovieticii, departe de Braila.

Zanea - pictor, grafician, gravor, coleg cu Naum senior (gravorul banilor multor tari), a plecat si nu s-a mai intors, Gheorghe Patrascu a plecat, Sion a plecat, Romea Voinescu, Nica Petre - au plecat si nimeni n-a gasit o vatra calda de suflet pentru ei.

Vedem donatia lui Nica Petre, Lungu, vedem donatiile lui Chercea, ale lui Ionescu, donatia lui Voinescu, donatia Emiliei Naum, tresarim la auzul unor nume de titani ca Perpessicius, Nae Ionescu, Panait Istrati, Dumitriu, Maria Filotti, I.C.Mihailescu-Braila, Fanus Neagu si nu captam nici un ecou pentru milioanele de euro, vapoare, hectare, case, casoaie, palatoaie, stabi, stabalai, ministri, mahari, interlopi si locotenentii lor - lumea se zideste si isi numara zilele nu de la alegeri, nu de la aberantele recolte raportate de Tataia, nu de la lovilutia bâlbâita ci de la bataia de inima ce a tresarit in fata tabloului, ce a plâns cu Nerantula ori cu nebunii frumosi ai marilor orase ce au aplaudat Salcâmii, Gaitele, pe Tapalaga, pe Teo Trandafir, ce au sperat cu Samarghitan si cu pleiada tinerilor artisti ce pictau la porumb, la sfecla, la rosii ori isi scuipau plamânii in coruri adulatoare in festivalul Cântarea - cui trebuia tovarasi.

Artistul a germinat, a stat in spatele tablourilor si a devenit, a adunat esentele, le-a decantat si din când in când reusea sa vina si cu ceva pentru suflet, despre suflet, nu numai pentru burta si burtosi.

Artistul, se spune ca este, in general, un freodeor, oare din fronda batrânul Naum n-a vrut sa plece din Braila?! (si era chemat la New York de catre Neagoe, cel care il chemase si pe Brâncusi, era chemat la Bucuresti, la Cluj ori tot din fronda se lua de gât cu cei de la Primarie pentru orice pom ciuntit, orice fatada jefuita, distrusa?!

Era prea mare dragostea omului pentru spatiul in care se formase, pentru care se intorsese, e prea mare iubirea lui Fanus sa nu amintesc decat masina in care pe o parte bagai porcul si pe cealalta parte ieseau cârnati, sunci, fripturi, e prea mare farmecul care il face pe ratacitul in lume si in spirit sa vina sa se spovedeasca acasa, in orasul in care tenorii cântau "aseara la cafeneaua "Central", au cântat de s-au stins lampele", fara microfon, fara boxe de mii de decibeli.

La Braila tinerii seara, pe Dunare, in lungi caiace si giguri, cântau la buzuchia pe greceste, la mandolina si tambal cantece turcesti, la ghitara cântau italienii iar nemtii si lipovenii la baion si armonica - rasunau restaurantele de vuietul celor ce treceau prin viata, dar in cercuri selecte rasuna muzica de la Marcilia, Viena, Paris a celor ce mai si traiau. Acestia ii cautau pe artistii insingurati, ii protejau, ii sustineau, ii incurajau, ii admirau, le publicau opera si-i faceau cunoscuti, aici acasa in presa locala unde s-a publicat pentru prima oara "Luceafarul".

Tatal doctorului Robitu il trateaza pe Panait Istrati, Chercea protejeaza fetele sarace, le inzestreaza, le marita, galeristi si misiti poarta operele artistilor pretutindeni. Oare numai atunci lumea a simtit ca prin viata nu trebuie numai sa treci, ci sa o si traiesti?! A trai, a simti, a vibra, a trece dincolo de cotidian, fara mofturi, bazat pe harul cu care esti inzestrat dar pe care lupti, muncesti, te zbati sa-l comunici semenilor. N-ai nici o vina daca ei nu-ti vor recepta sinceritatea, trairea (s-ar putea sa faci doar exercitii de tehnica, sa fii tu, ca si ei, un sicofant), poate nu-i momentul pentru ceea ce le spui, poate nu le convine, ori si mai sigur, nu te pot ajunge din urma.

Artistul alearga, el duce lumina sa si prin el a noastra, dar de cele mai multe ori prietenii binevoitori mai intâi, si apoi toata gloata, strivesc sub bocancii invidiei, prostiei, lumina inimii sale. Artistul este cel ce se autodescopera, impinge limitele sensibilitatii spre alte zari, el este luptatorul ce se vâneaza spre a se impartasi, autoflagelarea il face lui pe deplin cunoscut, din acest preaplin se revarsa spre ceilalti, nu asteapta nici avutii, nici rasplata (nimeni nu poate plati viata), nici confirmare, nici combatere, el este un punct cert, este coarda de care se tine lumea in vârtejul trecerii sale.

Nimeni nu-l mai stie pe marele duce, conte, baron, negustor si nici pe modelul ce a pozat, dar toti ne holbam la Mona Lisa. O, câti papi au trecut prin Vatican dar numai Leonardo si Rafael si Michelangelo sunt piese de rezistenta ale Vaticanului; biblioteca geme de taine peste care se astern alte taine, artistii sunt taine ce se deschid, artistul e un damnat, el cauta fericirea pe care stie ca nu o va gasi, artistul este superlativul egoului, este Purgatoriul lui Dante si iubirea lui Petrarca - artistul creeaza muzica din el (Beethowen surzise dar crea), van Gogh se intoxica cu culorile ce ne-au "intoxicat" cu explozia, cu vârtejurile saturnismului sau.

Arta nu e o marfa - arta e arta, arta e valoare, valoare ce trece peste capacitaea de evaluare prin unicitate, irepetabilitate - atunci când este izvorâta din preaplin, din freamatul si zbuciumul unor vibratii generatoare de sensuri in culoare, forma, cuvânt, sunet.

In jurul artistilor au roit nu numai ucenicii, ciraci dar mai ales sicofanti, impostorii, evaluatorii si cei mai rai dar nu si ultimii, negustorii. Iata ca cei ce sunt miezul, gustul si sensul unei epoci, sunt storsi, furati, acuzati, hartuiti si nu numai pentru ceva ce fac, ce spun, ce ne arata ci si pentru simplul fapt ca exista, ca nu sunt braileni, ca nu-i place lu'cutare, ca nu-l place pe cutare!

O "sfânta" bestialiltate a prostiei umane, atunci când unul dintre noi rupe lantul repetabilitatii si devine unicat, toti se atârna de el sa-l scufunde. Invidia, lipsa de intelegere (ce ar veni din comunicarea in simtire) il arunca pe artist in coltii bârfei, ai criticilor fara sens si scop, al bârfei "ca cine-i asta de se da asa rotund?" - asa se intreaba mai ales capetele cu colturi, ajunsii, grasii, unsurosii - "lumea da bine" ori mai nou "oamenii buni" - buni in limitele soriciului si al gobianismului mârlanesc.

Artistul este in afara acestei lumi, el isi este suficient, stie clar ca de toate bune sau rele isi este singurul vinovat, lumea vine sa-i dea noi motive de suferinta pentru ca, nu-i asa, "arta este o traire abisala", dar nu neaparat dureroasa, arta se naste din autoflagelare, din roadere si consum, din lupta spirituala, din zbatere pentru certitudini, valori si revelatii; artistul nu se vrea original cu orice pret, el este daca e artist, daca e adevarat, prin unicitatea sa, prin modul in care se raporteaza la esente, cum le cauta, cum le exprima si cum isi asuma forma ce izvoraste spontan din sinceritatea trairii si a fortei care il macina. Arta e arta si nu e tehnica bine mânuita.

"Artistul trebuie sa sufere pentru a crea, sa sufere pentru ce creeaza", nu pentru mârlania societatii, nu pentru invidia nulitatilor, nu pentru nesansa ca isi duce viata printre fauritorii de orgii nebunesti ale materiei asupra spiritului. Artistul sufera dar creeaza, ne creeaza impresia ca putem accede ca el, cu el la nemurirea ideilor, la lumea imensa ce evolueaza intr-un tot continuum-spatio-temporal de câteva mii de ani. Artistul din fiecare ii justifica trairea tuturor sentimentelor, a tabuurilor, a tainelor si canoanelor ce au aparut, au curs, s-au aglomerat si au devenit uriasa bogatie spirituala a omenirii.

Nimeni nu poate exista in afara acestei bogatii spirituale, de aici ne tragem seva, scrisul, stiinta, cultura, tehnica, moda, hrana, locul de munca, banii. Artistul este un jalon al spiritualitatii eterne, este ancora temporala a epocii in care traiesti, in care vrei, speri si poti sa aspiri la ceea ce ti-a dat Dumnezeu de facut in aceasta etapa duala a universului tridimensional in care existam mult prea material.

Artistul este apostolul timpului tau, el nu moare, el este pentru ca are puterea sa astepte un tramvai despre care stie ca nu poate fi decât o iluzie, are puterea sa se despice si sa traiasca pe toti in el si plateste numai cu viata lui, viata pe care o traieste - nu numai o parcurge, o copiaza dupa ciclurile naturii, in el sunt toate etapele, toate anotimpurile si amintirile si sfâsierile disperante ale iernii si exploziile dramatice, pline de promisiuni si vise de implinire si roadele suculente, bogate, pline de carnuri si forta ale verii si elegiile insângerate ale violeturilor autunale, toate-toate si, in acelasi timp, in aceeasi zi ori in aceeasi secunda de constienta creatoare, cand artistul s-a racordat cu lumea mirifica a spirituallitii umane doar lui posibila si prin el si noua.

Artistul este un calator (prin ceea ce face, ce spune, ce ne aduce) prin arta sa, vazut de cei din afara e un static, un singuratic inchistat in lumea lui, in ambientul unui ateliler, oras, tara.
Cei ce au urcat in masa catre intelesurile ce trec dincolo de relatarea concret semantica a unor opere literare, picturale, muzicale din dragul lor pentru ceea ce li s-a relevat au pornit sa conserve, sa restaureze, sa reconstruiasca toate acele colturi, strazi, case, parcuri, porturi pentru a le fi semn si urmasilor lor.

Dar, aici, la Braila, unde-i Studioul Jana, unde-s magaziile din port ale lui Steriadi, Naum, Manolescu, unde-i Comorofca, unde-i balta, ce s-a ales de casele aristocratiei ultra slefuita, educata, unde-s urmele lui Morrati - unul din cei mai mari braileni in Parisul anilor 1920-1930, unde-s baltile lui Istrati, unde-s cafenelele si santurile ce aveau ecou pâna-n portul Marcilia, Cairo ori prin saloanele Vieneze?!

O lume, un mediu, o societate isi genereaza eroii-eroi incontestabili. Ai tuturor epocilor au fost artisti, artisti ce au dat tarii si lumii lor opera lor pâna si limba literara oficiala, Cervantes, Victor hugo, Dante Alighieri, Shakespeare, Tolstoi, Li tai Pe, Omar Kaiam, Tagore ori i-au lustruit si impus graiul, conceptia de viata si bogatia sufleteasca si de expresie ca Eminescu, Puskin, Dostoievski, Rilke, Balzac, Fanus neagu, Perpessicius.

Artisti, nu numai cei acceptati, aprobati, pretuiti de contemporani, nu numai ei dar si ceilalti, cei ce au murit pentru credinta, arta lor, Rembrant, Copernic si mari anonimi, schivnicii, prelatii, calugarii, mucenicii - acei eroi ce-au trecut prin sublimul credintei si arderii lor interioare, in lumea eternei spiritualitati.

Acei multi artisti anonimi (unii chiar in sufletul celor ce asculta), fara opere materiale, vizuale, auditive, scrise dar cu o uriasa opera in descoperirea si slefuirea acestor vibratii superioare ce inalta fiinta umana si o face sa vibreze profund pentru ca iata in lumini tainice, peste frunze ce suna a bronz de tun si-n explozii violete, ei copacii, ei oamenii, el orasul, el fotograful si noi cei de aici ne invârtim ca pe o pânza de paianjen in jurul unor cuvinte, semnal, trompete, tâlc, balsam si rana in acelasi timp - ca sa ne mai oblojim o rana, un fior elegiac si sa nu plângem natura incremenita-n metale ruginite ci sa ne zgribulim, sa ne ghemuim pe grauntele de lumina ce il simtim licarind in sufletul nostru.

Natura va reinvia, artistul poate reinvia, se poate reinventa. Tu, vizitatorule, poti?!"

Hugo Maracineanu, pictor


 

Autor Redactia 02 Decembrie 2013, 10:27 Cultura Brailei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

decathlon.ro

Publicitate