Campania “UN PLUS DE SIGURANŢĂ”
Lansarea acestei campanii împreună cu organizaţia profesională a specialiştilor în tehnică de securitate este motivată de interesul nostru comun de a trage un semnal de alarmă, de a face un demers de conştientizare şi implicare a cetăţenilor într-un efort de autoprotejare în faţa pericolului infracţional.
UN PLUS DE SIGURANŢĂ înseamnă înainte de toate un PLUS de informaţie, înseamnă un PLUS de cunoaştere, înseamna un PLUS de tehnologie.
UN PLUS DE SIGURANŢĂ înseamnă, totodată, mai puţină ignoranţă, mai puţină neglijenţă, mai puţină superficialitate!
Avem, aşadar, cel puţin două mesaje pe care campania le va promova- acela al informării despre sistemele de securitate existente pe piaţa românească, iar al doilea, de a utiliza corespunzator aceste sisteme după achiziţionare.
Campania UN PLUS DE SIGURANŢĂ porneşte de la o realitate evidenţiată de o cercetare a Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din care rezultă că un sfert dintre infracţiunile de furt din locuinţe au loc ca urmare a ignoranţei sau neglijenţei proprietarilor.
Ignoranţă este atunci cand nu schimbăm o yala aproape stricată de la uşa propriei case, sau un bec ars de pe scara blocului, ignoranţă este atunci cand montezi un interfon la scara blocului, dar nimeni nu il foloseşte corespunzător, ignoranţă este atunci cand având montata o yală la uşa blocului, ţinem usa încuiata doar noaptea nu şi ziua, atunci cand au loc cele mai multe spargeri de locuinţe, ignoranţă este atunci când, în mod nejustificat, considerăm ca „nouă nu ni se va intâmpla niciodată aşa ceva”.
Neglijenţă este atunci cand primeşti în casă orice necunoscut care iţi oferă cele mai tentante promoţii sau cele mai ieftine produse, neglijenţă este atunci când, locuind la parter, laşi ferestrele deschise pe timpul nopţii, sperând ca aşa va fi mai răcoare, neglijenţă este cand laşi anunţuri pe telefon sau la poartă că eşti plecat în concediu şi te intorci abia peste o săptămâna...iar exemplele pot continua.
Acesta este palierul comportamental pe care işi propune aceasta campanie să acţioneze prin informare şi conştientizare, pentru că acesta este domeniul pe care prevenirea poate influenţa schimbarea unei atitudini!
Pe lângă publicul general, campania UN PLUS DE SIGURANŢĂ are ca public ţintă asociaţiile de proprietari şi locatari, promovând în mod deosebit soluţiile colective de securitate.
Prin soluţii colective de securitate înţelegem acele soluţii care asigură un plus de siguranţă tuturor locatarilor unui imobil: sisteme de acces în scara blocului, interfoane, sisteme de iluminat, sisteme de alarmă, monitorizare sau intervenţie în caz de nevoie.
Punem accentul pe aceste masuri întrucat acestea sunt şi mai usor de implementat din punct de vedere al costurilor pentru fiecare proprietar, ştiut fiind faptul că pentru achiziţia si implementarea unor astfel de soluţii participă toţi locatari. Deci nu implică un efort financiar deosebit.
Campania UN PLUS DE SIGURANŢĂ aduce două noutăţi în ceea ce priveşte conceptul unei campanii de prevenire a Poliţiei:
Prima- oferirea unui mesaj preventiv complet, care cuprinde atât recomandări ale poliţiştilor de prevenire, cât şi soluţii practice oferite de specialiştii în tehnica de securitate;
A doua- organizarea unui concurs destinat asociaţiilor de proprietari, menit să asigure un feedback al acţiunilor de campanie. Premiul acestui concurs va consta în oferirea unei soluţii de securitate pentru imobilul câştigător.
Pentru participarea la concurs este îndeajuns descărcarea formularului de participare la concursul campaniei de pe site-urile www.politiaromana.ro, www.arts.org.ro şi, începând de miercuri 3 noiembrie, de pe site-ul www.evz.ro, completarea acestora cu răspunsul la 3 întrebări şi transmiterea prin poştă, până la data de 30 noiembrie 2010, a formularului completat la sediul Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din IGPR.
Campania UN PLUS DE SIGURANŢĂ se desfaşoară la nivel naţional, îndeosebi în mediul urban, fiind concentrata pe zonele cu cel mai ridicat risc al producerii furturilor din locuinţă.
În aceste zone vor avea loc întalniri cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, acestora urmând a le fi prezentate recomandările poliţiştilor de prevenire dar şi soluţiile pe care le pot adopta pentru imobilul în care locuiesc.
Pe langă zonele unde mesajul campaniei va ajunge în mod direct, vom încerca, şi prin intermediul mass-media, să ne adresăm si publicului larg, având pregatit un spot Tv intitulat „NU LE FACE VIAŢA UŞOARĂ INFRACTORILOR! DA UN PLUS DE SIGURANŢĂ CASEI TALE!”
Campania UN PLUS DE SIGURANŢĂ urmează a se derula până în preajma sărbătorilor de iarnă. Materialele de campanie sunt asigurate de către parteneri, neimplicând costuri din partea Poliţiei Române.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu