Povestea satului, oglindă a locurilor și oamenilor din Cristeștii-Ciceului

“Satul înseamnă ţara, şi neamul, şi glia! Şi casa părintească!...Aici am ajuns ca într-un circuit închis, perfect al sufletului şi al realităţii” (Nadia Urian Linul)

Lecturând cartea “Povestea Satului” scrisă de Nadia Urian Linul constat veridicitatea mărturisirii de credinţă, mărturisire desprinsă din interviul realizatorului Dinu Moldovan, redactor al ziarului “ Tribuna Românească” din Chicago.
Da! Oameni si locuri…
Locuri si oameni…
Cartea este o oglindă a locurilor şi a oamenilor ce-şi au rădăcinile acolo, în CRISTEŞTII-CICEULUI, satul unde s-au născut, s-au format şi trăiesc. Imaginea satului, aşa cum se desprinde ea din povestea acestei cărţi, este luminoasă, iar evocarea făcută cu duioşie şi realism redă simţăminte, portrete, fapte de viaţă pe care le trăim intens alături de narator. Sunt fapte obişnuite, dar prin felul în care sunt spuse, capătă profunde semnificaţii.

Intâmplările, bucuriile, necazurile redate într-o limbă populară, încărcată de savoarea proverbelor şi aluziilor dovedesc arta de povestitor a fiecărui personaj filtrat prin măiestria mânuitoarei scrisului.

Lelea Marişcă, cea care spune: “N-am făcut eu multă şcoală, da’ cât am învăţat, ştiu” este stăpână pe sine şi pe ştiinţa ei. Ea păstrează în pod, în cufărul învechit de vremuri, cartea despre ”Mihai Vodă, Domn al tuturor românilor.”
Da, subliniez şi eu “Domn al tuturor românilor” şi mă minunez şi, în acelaşi timp, mă întristez…

Cartea aceasta de istorie, scrisă într-o limbă limpede, bazată pe fapte şi atitudini – consideră lelea Marişcă – poate fi îndreptarul salvator pentru nepoata din Cluj care nu ştie cum să-i explice copilei ei lecţia de istorie, că doar pentru ea, om trecut prin viaţă, lecţia despre Marele Voievod “te cheamă şi-ţi intră la suflet” fiindcă el şi-a dus neamul “din biruinţă în biruinţă”.

Vrednică de luare aminte din “Lecţia de istorie” este atitudinea plină de înţelepciune a doamnei Stanca intervenind în momentul când capul lui Andrei Batory a fost adus de un Săciu în speranţa că va fi bine răsplătit de Voievodul Mihai. “Ceea ce s-a intamplat lui – spune doamna Stanca – se poate şi ţie şi acestuia tot astfel să se întâmple”. Apoi, Mihai a dat poruncă să i se caute trupul şi a fost îngropat cu cinste domnească. Da!... faptă vrednică de un DOMN adevărat.

Numele locurilor şi azi poartă ecoul biruinţei, dar şi al durerii unui neam ce şi-a pierdut adevăraţii conducători, Exemplu rămane Marele Mihai, fiindcă “Dreptatea lui inainte mergea si iubirea de omenie pururea nedezlipită de dânsul era, […] era un înger.”

Colindele, pe care parcă le pierdusem, ne poartă prin zăpezi, pe calea magilor, numai că nu sunt decât doi, de 4 si 5 ani, cu cuşme mari si sumanuri de lână, încălţaţi cu opinci, cu trăistuţele la şold, cu nasucul roşu, îndepărtaţi de sat, dar cu credinţa că rugându-se lui Dumnezeu or scăpa de lupi, de frig şi de frică.
Pentru ei steaua călăuzitoare n-ar putea fi decât “luminile caselor”, stelele coborâte pe pământ, şi ajunşi la ele, li se deschide o uşă, fiindcă stăpânul asteaptă colindători.
Şi colinda lor răsună frumos, toţi ai casei îi ascultă cu mâinile împreunate, apoi magii sunt omeniţi cum se cuvine şi găzduiţi ca să fie îndrumaţi spre satul lor abia dimineaţa.

In această carte găsim credinţă, truda bunicilor nevoiţi să suplinească dragostea fiilor plecaţi în căutarea banilor, biserica pentru întâlnirea cu Dumnezeu prin rugăciune şi predica preotului, suferinţa părinţilor rămaşi fără sprijin la bătrâneţe, trăindu-şi bruma de zile rămase în “Azilul” străin de căldura casei părăsite. Pentru aceştia din urmă nu e nimic mai de preţ decât “să îmbătrâneşti lângă ai tăi, cu puţinul ce ţi-l pot ei oferi”. Pentru ei singurul alin este drumul la biserică. La biserică este “puterea rugăciunii” şi aceasta îi face să-şi uite suferinţa, iar preotul, în predica lui, dă de inţeles că vremurile s-au schimbat… oamenii alunecă mereu în necredinţă.

De acolo, spune naratoarea, s-a întors “purtând în urechi zgomotul răsunător al genunchilor ce cad, atraşi fiind de Magnetul credinţei”. Şi câte nu se ragăsesc aici?! Tradiţie şi tradiţionalism, vechime şi străvechime, eroic şi măreţ, experienţă de viaţă şi înţelepciune, obiceiuri, dragoste şi tristeţe.

Cartea aceasta este trăire şi simţire, alături de personajele ei şi, mai ales, alături de autoarea care te conduce spre regăsirea rădăcinilor acolo, în “Satul ce înseamnă ţara, şi neamul, şi glia. Şi casa părintească!...”

Profesor Iulia Pintea