Pe aripile sperantelor
De Virgil Andronescu
Unii au venit pe aripile sperantelor- adusi cu salvarea si plecati definitiv pe un cearsaf alb- pe aripi de îngeri veniti din neant!
Între sperante si îngeri doar pastile amare si colorate; injectii dureroase facute cu bun simt ori platite cu bani...; perfuzii si transfuzii- dupa caz, picurând viata în venele cheltuitoare de energie fluida pentru traire! Dintre acestia facem parte...si cine stie...într-un timp cei care ne trateaza cu atâta tragere de inima si profesionalism.Bunul Dumnezeu sa ne aiba în paza pe toti!
Un caz...îmi povestea colegul de suferinta...Marian îmi spunea despre un consatean ce îi fusese camarad aici si care acum nu mai era. Adaptatarea la aceste conditii nu a reusit...complet.
Încerc supravietuirea, precum universul cu degetul, în schimbul privirilor pironite în tavanul de un alb mincinos. De sus se pravale peste mine gânduri...idei obscure-imagini ale unui viitor sumbru. Acel suport de bec precum un spânzurat inert, balanganind aiurea.Am intrat, deci...În salonul 7 bucuros dupa pozitiva discutie cu Vera.
Am dat mâna cu Marian, ca si cum ar fi fost pentru prima oara, ne-am urat sedere placuta si sa plecam sanatosi atunci când va fi vremea. Dupa ce am asezat cele ce aveam- din geanta în sertarele noptierelor. Am plecat grabit catre toaleta...O camaruta în care se patrunde împingând cu umarul în usa...În stânga un cos de gunoi ,,îmbracat'' pe interior într-un sac menajer negru- plin de resturi de toate felurile.Drept în fata, dusul încastrat în peretele paralel cu usa.În dreapta, chiuveta cu flotor jos si o policioara cu un sapun de fata asezat pe marginea ei si un tub de pasta de dinti lânga periuta de culoare verde. Pe un alt perete- mult mai mic, în dreapta usii se afla ,,ratacit'' un rest de calorifer din aluminiu. Peretii sunt total acoperiti cu faianta. Pe jos, gresie.Sa nu uit, undeva tot în dreapta ,,tronului'' sta spânzurat de perete un stativ din faianta alba pe care se afla în permanenta hârtie igienica- semn ca într-adevar vin vremuri grele.
Ninge abundent. De câteva zile, fara oprire. A început deja sa prinda contur- în curtea spitalului, profilul urias al unui om-de-zapada.
Câtiva tineri muncesc de zor sa-l aduca pe lume. Ninge cu fulgi mari, ninge lent si atmosfera e prietenoasa. O vreme splendida splendida...pentru iesit în natura! Ninge continuu de câteva zile. Privesc din usa ce da în balcon, cu nasul lipit de sticla aburita. Chiar daca sterg ,,ceata rasuflarii mele'' aceasta revine de fiecare data când îmi apropii fata de sticla.
În parculetul spitalului, a început deja sa se contureze profilul unui om de zapada urias.Câtiva tineri si nu numai care muncesc de zor sa-l aduca pe lume. Ninge cu fulgi mari, ninge lent si e o atmosfera prietenoasa. O vreme splendida.
Chiar si de aici, de la distanta, uriasul om de zapada e urias.Din clipa în clipa devine tot mai real. Albul imaculat reflecta lumina soarelui si pare ca a luat foc.Sclipiri metalice tâsnesc din craticioara de aluminiu ce închipuie caciula de iarna.Nasul, de un rosu iute, cum e ardeiul lung si gros din care e confectionat. Ochi-i nu sunt deloc sclipitori, sunt negri, mati precum doua bucati de carbune ars. Seamana mult cu ochii multora dintre pacientii cu boli grave de aici. Gura uriasului de omat e definitiv muta, nici macar o silaba nu poate glasui. Daca ar putea vorbi ar povesti multe...din lumea povestilor ori din lumea de aici!
Unul dintre ,,constructori'' cauta pietricele de culoare închisa pentru a-i încheia invizibila haina groasa. Le ridica de pe lânga soclul cladirii vechi, cu mâinile tremurânde de frig ori din alte motive, si le încastreaza cu mare atentie în zapada deja înghetata. Cinci oameni dau viata acestui personaj de poveste.
Jos, la parter, în gura scarii stau Costica, sora sa Irina, Florin si Marian. Tremura de frig si trag dintr-o tigara aproape ajunsa la filtru.
Între sperante si îngeri doar pastile amare si colorate; injectii dureroase facute cu bun simt ori platite cu bani...; perfuzii si transfuzii- dupa caz, picurând viata în venele cheltuitoare de energie fluida pentru traire! Dintre acestia facem parte...si cine stie...într-un timp cei care ne trateaza cu atâta tragere de inima si profesionalism.Bunul Dumnezeu sa ne aiba în paza pe toti!
Un caz...îmi povestea colegul de suferinta...Marian îmi spunea despre un consatean ce îi fusese camarad aici si care acum nu mai era. Adaptatarea la aceste conditii nu a reusit...complet.
Încerc supravietuirea, precum universul cu degetul, în schimbul privirilor pironite în tavanul de un alb mincinos. De sus se pravale peste mine gânduri...idei obscure-imagini ale unui viitor sumbru. Acel suport de bec precum un spânzurat inert, balanganind aiurea.Am intrat, deci...În salonul 7 bucuros dupa pozitiva discutie cu Vera.
Am dat mâna cu Marian, ca si cum ar fi fost pentru prima oara, ne-am urat sedere placuta si sa plecam sanatosi atunci când va fi vremea. Dupa ce am asezat cele ce aveam- din geanta în sertarele noptierelor. Am plecat grabit catre toaleta...O camaruta în care se patrunde împingând cu umarul în usa...În stânga un cos de gunoi ,,îmbracat'' pe interior într-un sac menajer negru- plin de resturi de toate felurile.Drept în fata, dusul încastrat în peretele paralel cu usa.În dreapta, chiuveta cu flotor jos si o policioara cu un sapun de fata asezat pe marginea ei si un tub de pasta de dinti lânga periuta de culoare verde. Pe un alt perete- mult mai mic, în dreapta usii se afla ,,ratacit'' un rest de calorifer din aluminiu. Peretii sunt total acoperiti cu faianta. Pe jos, gresie.Sa nu uit, undeva tot în dreapta ,,tronului'' sta spânzurat de perete un stativ din faianta alba pe care se afla în permanenta hârtie igienica- semn ca într-adevar vin vremuri grele.
Ninge abundent. De câteva zile, fara oprire. A început deja sa prinda contur- în curtea spitalului, profilul urias al unui om-de-zapada.
Câtiva tineri muncesc de zor sa-l aduca pe lume. Ninge cu fulgi mari, ninge lent si atmosfera e prietenoasa. O vreme splendida splendida...pentru iesit în natura! Ninge continuu de câteva zile. Privesc din usa ce da în balcon, cu nasul lipit de sticla aburita. Chiar daca sterg ,,ceata rasuflarii mele'' aceasta revine de fiecare data când îmi apropii fata de sticla.
În parculetul spitalului, a început deja sa se contureze profilul unui om de zapada urias.Câtiva tineri si nu numai care muncesc de zor sa-l aduca pe lume. Ninge cu fulgi mari, ninge lent si e o atmosfera prietenoasa. O vreme splendida.
Chiar si de aici, de la distanta, uriasul om de zapada e urias.Din clipa în clipa devine tot mai real. Albul imaculat reflecta lumina soarelui si pare ca a luat foc.Sclipiri metalice tâsnesc din craticioara de aluminiu ce închipuie caciula de iarna.Nasul, de un rosu iute, cum e ardeiul lung si gros din care e confectionat. Ochi-i nu sunt deloc sclipitori, sunt negri, mati precum doua bucati de carbune ars. Seamana mult cu ochii multora dintre pacientii cu boli grave de aici. Gura uriasului de omat e definitiv muta, nici macar o silaba nu poate glasui. Daca ar putea vorbi ar povesti multe...din lumea povestilor ori din lumea de aici!
Unul dintre ,,constructori'' cauta pietricele de culoare închisa pentru a-i încheia invizibila haina groasa. Le ridica de pe lânga soclul cladirii vechi, cu mâinile tremurânde de frig ori din alte motive, si le încastreaza cu mare atentie în zapada deja înghetata. Cinci oameni dau viata acestui personaj de poveste.
Jos, la parter, în gura scarii stau Costica, sora sa Irina, Florin si Marian. Tremura de frig si trag dintr-o tigara aproape ajunsa la filtru.
Autor Virgil Andronescu
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu